Noi reguli privind staţionarea taxiurilor în perimetrul Aeroportului Internaţional Iaşi

Pentru a evita aglomerarea zonei de staționare a mașinilor de taxi la Aeroportul Iași, conducerea acestei unităţi  a decis modificarea regulamentului privind activitatea de taximetrie în acest perimetru. Astfel, potrivit noului regulament, mașinile de taxi vor ocupa cele 15 locuri din zona de așteptare, iar în situația în care numărul mașinilor depășește numărul locurilor existente,  staționarea va fi posibilă  în zona liberă  dinspre Aviația Utilitară, astfel încât să nu fie blocat sau îngreunat traficul pe drumul principal de acces spre/dinspre Aeroport. Cu alte cuvinte, taximetriștii nu vor mai avea voie să staţioneze în sensul giratoriu din fața terminalului T1, ci vor trebui să parcheze maţinile în zona de așteptare, pe măsură ce locurile se vor elibera. Șoferii de taxi, dar și pasagerii care ajung la aeroport trebuie sa respecte indicațiile agenților de pază, măsurile de securitate  și procedurile aeroportuare impuse. Noile reglementări privind activitatea de taxi în perimetrul Aeroportului Internaţional Iaşi vor fi transmise Camerei Naționale a Taximetriștilor, filiala Iași, precum și organizațiilor de profil. (E.M.)