Dr. Magda Pârvu: Pacienţii români cu poliartrită au acces la toate tratamentele moderne pentru această afecţiune

În ultimii 15 ani, situația diagnosticării poliartritei reumatoide s-a îmbunătățit vizibil, iar pacienții români au la dispoziție cele mai moderne metode de tratament. Condiția pentru a beneficia de aceste tratamente este să se prezinte la timp la medic.
„Stăm foarte bine ca investigație și medicație, într-o țară în care incidența poliartritei reumatoide este mare. Nu putem spune cu exactitate care este incidenţa pentru că noi nu avem registre naționale de poliartrită reumatoidă care să presupună toți pacienții cu poliartrită, tratați cu toate medicamentele de poliartrită. Nu există. În general, nu vorbesc de alte specializări, dar din ceea ce știu eu, noi nu avem, spre deosebire de alte țări, registre naționale de boli care să cuprindă toată populația. De exemplu, în reumatologie, pentru poliartrită tratată avem registru național de poliartrită tratată cu medicamente biologice, deci cu aceste tratamente moderne. Și aici pot să vă spun că numai pentru poliartrită, în registru sunt vreo două mii și ceva de pacienți. Atenție, aceştia sunt numai o parte din pacienții cu poliartrită, au o boală gravă, o boală evolutivă și care ajung să necesite o terapie complexă.”, a declarat pentru www.sanatateatv.ro dr. Magda PÂRVU, Şef Clinica de Reumatologie, Spitalul Colentina Bucureşti.
Progrese s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte diagnosticul afecţiunii. De altfel, controalele periodice pot constitui o metodă de prevenţie, dar pot fi şi o metodă prin care boala să fie depistată din timp şi tratată corespunzător.

În ceea ce priveşte numărul absolvenţilor de medicină are se orientează spre reumatologie, specialistul spune că o astfel de opţiune este făcută în special de cei cu rezultate foarte bune.