Ziua a doua a Festivalului a fost de fapt prima ”zi de lucru” în care cei 68 de poeți au intrat efectiv în câmpul muncii: dimineața în colegiile naținale ale Iașului, iar spre seară i-am regăsit grupați în Sala Centenar a Muzeului Unirii, de pe strada Lăpușneanu, spațiu ideal pentru poezie. Astfel s-a consumat al doilea recital extraordinar al Festivalului, recital ce a adus în prim planul iubitorilor de poezie pe următorii cinci poeți: Marco Onofrio (Italia), Philippe Delaveau (Franța), Evgheni Stepanov (Rusia), Hughes Labrusse (Franța), Nichita Danilov (România).
Ana
Te duci și vii
în același timp
din același loc
de parcă ai sta suspendată
în inima mișcării
Poemul din tine
se lovește
de malurile trupului
cum se mai lovesc valurile
de malurile oceanului
(fără ca acestea să se atingă vreodată…)
Există în tine
(cum există și-n mine)
această părere de rău
că suntem
o trecere de timp
peste o trecere de spațiu
cum mai rătăcește palma mea
peste trupul cucerit de privire
descoperit până la acel
freamăt de codru des
(din care toate păsările ies)
Imperfecțiunea veșniciei
Nu mai trebuie să adaug nimic!
Orice lucru în plus
orice semn în plus
ar strica echilibrul…
Este ca și cum ai pune
peste această lume
așa de imperfectă
ceva în plus:
o altă lume imperfectă
un alt destin imperfect
un alt picior
strecurat de sub plapumă…
ai pune între noi
în plus
sau poate în minus
poate ai înmulți sau împărții
cu doi sau la doi
Nu mai trebuie să adaug nimic!
Poate…
puțină sare mai mult
dacă dorim ca această veșnicie
să dureze mai mult
în timpul vieții noastre!
O nouă veșnicie
Cumpăr veșnicie la metru
să-mi ajungă să te curpind
să nu-ți uit în afara tăcerii
nici o parte a suferinței
cum nici oceanul nu-și uită
orizontul
pe dinafara ochiului
acest perpetum mobile al lacrimii
Te înfășor
cum se mai strânge ața
în aceeași papiotă multicoloră
reușind să fac
pe toată întinderea veiții
ghemuri de fapte mărețe
călărind același fluture
cu aripi de înger…
Doar cuprinderea mea
te poate strânge la piept
sub formă de cămașă de nopate
prin care simt cum curge
fericirea cu ochii holbați
imobili și luminoși
ca farurile mașinii uitate aprinse
în nopatea în care ai probat veșnnicia
să-ți ajungă
din cap și până în picioare.
ADI CRISTI
(Din volumul aflat în pregătire ”Cu lupii urlând”)