Breaking News
46922745 - hong kong business people commuting concept

INS: Managerii anticipează creşterea preţurilor şi menţinerea sau chiar mărirea numărului de angajaţi până în iulie

Managerii din industrie, construcţii, comerţ şi servicii anticipează că în perioada mai-iulie vor mări preţurile, pe fondul unor activităţi în dezvoltare, şi vor menţine sau chiar vor mări numărul de salariaţi, arată rezultatele unui sondaj publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei.

„Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra o tendinţă de creştere accentuată, în timp ce pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se va înregistra o scădere. Referitor la numărul de salariaţi se estimează o relativă stabilitate. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni”, se arată într-un comunicat al INS.

Potrivit sondajului, în activitatea de construcţii se va înregistra o creştere a volumului producţiei. Managerii estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi, iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează o creştere a acestora.

În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat o tendinţă de creştere a activităţii economice. Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o creştere, iar angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a numărului de salariaţi. Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul.

De asemenea, conform estimărilor din luna mai 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere în următoarele trei luni. „În sectorul de servicii se estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi. Conform opiniei managerilor din acest sector, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată”, a mai comunicat INS.