Europarlamentarul Norica Nicolai, preşedinte al Consiliului Naţional al ALDE, consideră că decizia CCR în cazul Kovesi este prima care beneficiază de o motivare exhaustivă iar şeful statului este „obligat” să revoce din funcţie procurorul-şef al DNA.
„În opinia mea, este prima decizie a Curţii Constituţionale care beneficiază de o motivare exhaustivă, motivare care reia jurisprudenţa Curţii, pentru că, din păcate, pentru cei care contestă această jurisprudenţă care consacră autoritatea ministrului Justiţiei asupra procurorului, este una veche. Încă din 1997, Curtea s-a pronunţat în acest sens în interpretarea textelor din Constituţie. Fără tăgadă, preşedintele este obligat să procedeze la revocarea doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA şi să emită decretul. Nu cred că preşedintele, care este garantul respectării Constituţiei, îşi va permite să încalce textele constituţionale. În acelaşi timp, decizia reiterează arhitectura sistemului nostru juridic şi rolul procurorului în cadrul acestui sistem – sub autoritatea ministrului Justiţiei şi sub control ierarhic, chestiune care este ignorată adesea şi care, de fapt, consacră faptul că preşedintele nu are decât o atribuţie formală conferită prin lege, care tot prin lege poate dispărea”, a afirmat joi Norica Nicolai, pentru AGERPRES.
Curtea Constituţională a României a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei.AGERPRES