Externe
Alertă cu BOMBĂ în Londra: Poliţia a anunţat că a arestat un bărbat, la gara Charing Cross

Poliţia londoneză a anunţat vineri că a reţinut un individ care pretindea că deţine o bombă, la gara Charing Cross, aflată în centrul capitalei Marii Britanii, relatează site-ul agenţiei Reuters.
„Un bărbat care pretindea că deţine o bombă la #CharingCross a fost arestat. Încercăm să deschidem staţia cât mai curând posibil”, a anunţat poliţia britanică pentru Transporturi.
Câţiva martori au postat pe reţelele sociale fotografii în care mai mulţi ofiţeri se aflau la gară.
Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat în luna septembrie că a fost crescut nivelul pericolului ameninţărilor teroriste, Marea Britanie aflându-se pe lista statelor vizate.