„Este un rezultat al nostru, al tuturor celor care ținem la independența și integritatea țării noastre. De asemenea, este pentru noi un semnal de încredere și solidaritate din partea comunității internaționale”. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă susținut în legătură cu aprobarea de către Adunarea Generală ONU a rezoluției privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
Proiectul de rezoluție privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova” a fost susținut de 64 de state. Premierul a mulțumit tuturor statelor-prietene care au sprijinit prin votul lor proiectul și, în mod special, țărilor care au fost coautori ai documentului – Canada, Estonia, Lituania, Letonia, România, Ucraina, Georgia, Polonia, Cehia și Marea Britanie.
În ceea ce privește țările care au votat împotrivă sau s-au abținut, prim-ministrul a specificat că este nevoie de mai multă comunicare, de un dialog consistent și pragmatic pe plan extern.
De asemenea, Pavel Filip și-a exprimat recunoștința față de efortul diplomatic al echipei Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Misiunii la New York, pentru promovarea acestui subiect important pentru țara noastră pe agenda ONU.
„Aprobarea acestei rezoluții nu înseamnă neapărat retragerea imediată a trupelor ruse. Pentru noi este important însă că acest subiect, care din 2003 a dispărut de pe agenda reuniunilor ministeriale ale OSCE, este din nou pe masa comunității internaționale. Și nu ne vom opri aici. Prin rezoluția aprobată ne asigurăm că acest subiect va rămâne constant pe agenda Adunării Generale ONU, până când ultimul soldat rus nu va părăsi teritoriul Republicii Moldova”, a accentuat șeful Executivului.
De precizat că, potrivit documentului, autorităţile moldoveneşti insistă asupra retragerii necondiţionate şi complete a Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) în virtutea aflării ilegale a acestuia pe teritoriul Republicii Moldova. Documentul nu vizează contingentul militar rus al forţelor de menţinere a păcii de pe Nistru, dislocat în conformitate cu prevederile Acordului moldo-rus de încetare a focului din 1992. Or, uneori, GOTR este confundat în mod deliberat cu contingentul de pacificatori ruşi pentru a crea confuzii şi a induce în eroare opinia publică. Totodată, premierul a spus că și misiunea militară de pacificatori ar trebui să fie înlocuită cu o misiune internațională civilă, pentru că aceasta și-a epuizat mandatul.
Pavel Filip a mai subliniat că decizia de la ONU, alături de controlul integral al frontierei și progresele pe dimensiunea transnistreană, vine să completeze reușitele din ultimul an în ceea ce privește consolidarea și protejarea integrității țării. „Pe lângă drumuri, locuințe, pensii și salarii, cetățenii noștri au nevoie să se simtă mândri în țara lor, iar Republica Moldova merită să fie tratată cu respect”, a conchis premierul.
Autoritățile Republicii Moldova au formulat până în prezent multiple demersuri tranşante în cadrul ONU și OSCE, dar şi în dialogul politic cu Federaţia Rusă, privind activităţile militare ale GOTR. În special – desfășurarea în comun cu pretinsele structuri de forţă transnistrene a numeroaselor aplicații militare, care constituie o ameninţare directă la adresa securităţii Republicii Moldova şi, în contextul crizei din Ucraina, contribuie la sporirea tensiunilor din regiune. Ultimele mișcări ale blindatelor de la Tiraspol în zona de securitate au avut loc chiar astăzi, la ora 4 dimineața.
Deși şi-a asumat în repetate rânduri angajamentul de a-şi retrage trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, până în anul 2003 Federaţia Rusă a retras doar o parte din armament, tehnica militară şi muniţii. Astfel, în regiunea transnistreană mai rămân circa 1500-1700 de militari ruși din GOTR şi peste 21 de mii de tone de muniţii stocate în depozitele din localitatea Cobasna.