Tudorel Toader, despre o posibilă OUG pe codurile penale: Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie de posibilitatea unei ordonanţe de urgenţă pe codurile penale, precizând că dacă va fi solicitat, atunci va răspunde.

„Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde şi nu dau răspuns la probleme ipotetice”, a declarat Tudorel Toader, întrebat de un posibil aviz pe o ordonanţă de urgenţă ce ar viza codurile penale.

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, a declarat că săptămâna aceasta se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca modificarea Codurilor penale să se facă prin OUG, afirmând că liderii partidului se vor consulta cu experţi din domeniu juridic.

Vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, cu privire la modificarea Codurilor penale, că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală – dezbateri, adoptare şi promulgare, toate proiectele PSD-ALDE fiind blocate.

”Îmi cer iertare acum miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol sovietic, iar alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosar. Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că nu o să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corectă, în Parlament, s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală – dezbateri, adoptare şi promulgare”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus că legile propuse de majoritatea parlamentară sunt blocate.