Autorizaţiile de mediu vor trebui avizate anual şi nu vor mai avea valabilitate de 5 şi 10 ani

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care se modifică reglementările privind eliberarea autorizaţiilor de mediu. Astfel, acestea vor trebui avizate anual şi nu vor mai avea valabilitate de 5 sau 10 ani, ca până în prezent.

„În prezent, actele de reglementare de mediu emise au valabilitate (în funcţie de tipul de autorizaţie – n.red.) de 5 ani, respectiv de 10 ani, iar procedurile de emitere ale unor noi autorizaţii de mediu derulate de-a lungul ultimilor 10 ani (de la momentul aderării României la UE) au pus în evidenţă faptul că, pentru cele mai multe activităţi, condiţiile iniţiale de mediu nu au fost modificate şi nici condiţiile şi modul de operare nu au impus modificări substanţiale ale actelor de reglementare”, transmit reprezentanţii Ministerului Mediului, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Prin actul normativ adoptat joi, se modifică OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, în sensul că valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu nu mai este limitată în timp, adică la 5 sau, respectiv, 10 ani.

„Aplicarea vizei anuale va creşte eficienţa şi va simplifica activitatea de control al conformării activităţilor economice la condiţiile de mediu, constituind o garanţie în plus a respectării legislaţiei în domeniu, în beneficiul sănătăţii cetăţenilor”, se mai arată în comunicatul ministerului Mediului.

MEDIAFAX