Conducerea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a luat toate măsurile astfel încât investigaţia în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei, potrivit unui comunicat al Fondului.
„Actele procedurale efectuate astăzi, 19.07.2018, la sediul FNGCIMM, de către organele abilitate ale statului, fac parte din cadrul unei investigaţii complexe, specializate. Investigaţia vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în desfăşurarea activităţii FNGCIMM, fiind vizată o perioadă de timp de câţiva ani. Ancheta este în momentul de faţă în plină desfăşurare. Având în vedere limitele de comunicare publică pe această temă, impuse de specificul acţiunii, dorim să-i asigurăm pe clienţii şi partenerii FNGCIMM ca obiectivele strategice, proiectele şi programele aflate în derulare se vor desfăşura conform graficelor stabilite. Conducerea a luat toate măsurile necesare astfel încât investigaţia în derulare să-şi urmeze cursul, fără să afecteze activitatea curentă şi viitoare a instituţiei noastre”, se spune în comunicat.
Percheziţiile efectuate joi de procurorii Parchetului General au loc la Fondul de Garantare a Creditelor, în legătură cu programul „Prima casă”, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorii Parchetului General şi poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR efectuează percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, şi la domiciliile mai multor angajaţi, cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.
Potrivit unui comunicat al PG, din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririle lor de serviciu de primirea unor sume de bani.
Vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere pe numele suspecţilor, urmând a fi audiaţi şi aproximativ 60 de martori.
Concomitent, cu sprijinul specialiştilor din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, vor fi efectuate controale fiscale şi verificări de specialitate la o societate comercială deţinută de una dintre angajatele cercetate şi pentru stabilirea fluxurilor financiare aferente sumelor de bani obţinute ilegal de personale implicate în mecanismul infracţional.
Parchetul General precizează că aceste acţiuni vizează şi un subofiţer din cadrul unei unităţi militare din Bucureşti, cercetările faţă de acesta fiind realizate distinct, de către procurori de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Institutul Naţional de Criminalistică, poliţişti de la DGPMB şi IPJ Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Activităţile beneficiază de sprijinul echipelor de intervenţie din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române. Pentru desfăşurarea activităţilor de joi, organele de urmărire penală au fost sprijinite de conducerea instituţiei angajatoare, în vederea probării activităţilor infracţionale ale persoanelor cercetate. AGERPRES