Un cetăţean irakian, aflat în legătură cu o grupare teroristă din Orientul Mijlociu, a fost înlăturat de pe teritoriul României, a anunţat, joi, Serviciul Român de Informaţii (SRI).
„Astăzi, 2 august 2018, cetăţeanul irakian F.J.F., aflat în legătură cu o grupare teroristă din Orientul Mijlociu, a fost înlăturat de pe teritoriul naţional al României. Măsura a fost luată în baza informaţiilor obţinute de Serviciul Român de Informaţii în cooperare cu Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări”, informează SRI.
Conform aceleiaşi surse, au fost obţinute date certe despre prezenţa cetăţeanului irakian pe teritoriul României, în cazul său fiind instituită măsura nepermiterii intrării în ţară încă din anul 2016.
„SRI rămâne ferm în misiunile sale de a preveni şi contracara orice activitate pe profil antiterorist şi cooperează în acest sens cu toate instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului”, mai precizează SRI. AGERPRES