POEMELE DE LUNI

 

Întoarcerea acasă

 

Mi-ai presărat deasupra capului

un pumn de pământ

luat din preajma gropii

proaspăt săpate…

 

Un fel de ploaie de țărână m-a umplut

și am simțit atunci

în locul apei

lacrimile celor dispăruți

uciși de moarte

unul câte unul

ca și cum ar fi fost o execuție dictată

personalizată: unul câte unul…

la marginea morții pregătiți

să-și primească pedeapsa

 

Mi-ai spus că moartea

mai poate fi și o răsplată

că nu degeaba unii strigă

”Ia-mă Doamne la tine,

nu mă mai pedepsi

cu viața aceasta chinuitoare…”

 

Dar Dumnezeu nu are nevoie de paralitici

Are nevoie de neprihănite, de îngeri

de lacrimi fierbinți, de păr rupt din cap

de bocete și rugăciuni fierbinți…

 

Stau și fărâmiţez între degete

pumnul acela de pământ…

Simt cum se mișcă ceva

simt cum mă trece ca un fior:

viața celui întors în țărână.

 

Iubire pentru doi

 

Am înțeles de ce este nevoie de doi

pentru a da sângele-n clocot

pentru a pune în lacrimile tale la fiert

un măr, o gutuie, două pere,

și tot ce mai vreau să socot

 

Iubirea începe să semene cu doi

să fie divizibilă într-atât

încât de fiecare data să fie pară

nu măr, nu gutui

să fie ținută între buze, afară

când vorbești despre noi, nimănui

 

sau celor care vor să ne vadă

chiar dacă lângă noi e un singur deșert

mâncăm și antreuri, ciorbe, fripturi

singuri fiind nu ni se dă și desert

 

Prea dulci vrem să fim în dulcegării

prea aspri mai bine vom fi

să cadă peste noi ploile verii

împrăștiind cerneala cuvintelor gri

 

Iubirea e albă sau neagră

decidem

când profunzimi ne supun la torturi

cenuşă-n tăciuni și tăciunii în flăcări

vrem să zidim omizile-n fluturi.

 

ADI CRISTI