24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Liviu Dragnea începe să fie diabolizat de toți cei care vor să facă un pas în față, pentru a fi vizibili, indiferent de scopurile pe care le urmăresc în fond. De fapt, în comparație cu alte popoare, românii sunt foarte sensibili față de cel pus în dificultate. Românii țin ”cu cel mai slab”, cu cel aflat în dificultate, cu cel izbit de pământ, chiar dacă acesta a fost până mai ieri ”dușmanul de moarte al poporului român”.
Nu m-ar mira ca Liviu Dragnea să urmeze același traseu, în timp ce în imediata sa apropiere vor apărea marile greșeli ale statului de drept confiscat de o categorie aparte de centre de putere, în speical ce ține de președinție.
Ne aflăm față în față cu destinul nostru de popor aflat la răscruce de drumuri și mai ales de interese partizane. Nebunia cu arătatul degetului înspre cel care ar trebui să conteze, înspre cel care incomodează cel mai mult marile interese ale celor din spatele ușilor (și acolo pot să stea liderii politici ai Europei sau multinaționalele care au prins gust de România) vine acum să amestece și mai abitir realitatea imediată, reușindu-se între timp ca aceasta să se umfle și să curgă pe margini. Astfel apar ca personaje în mișcare liderii PNL, care nu ezită să îl facă pe Klaus Werner Iohannis hologramă, în spatele căreia încearcă să-și joace ultima șansă înainte de a o lua pe drumul (fără de întoarcere al PNȚCD). ”Marele Partid” al opoziției, (partidul care, în cele din urmă, a ajuns să fie din nou ”al lui Iohannis”) este de fapt atât de dezmembrat încât la primul șoc mai puternic se va alege praful și pulberea din el. Klaus Iohannis nu are grija lui Ludovic Orban, pe care l-a citit ca fiind un papagal ce nu-l poate ajuta prea mult în intenția lui deja declarată de a mai câștiga un mandat prezidențial. Își dă seama că nu prea mai are ce să arate românilor, dar grija dosarelor penale care vor năvăli înspre el imediat după ce va preda Palatul Cotroceni următorului președinte. De cealaltă parte a baricadei, există un Liviu Dragnea, care începe să-și construiască mitul neînfricatului, hăituitului atacat de patru ”criminali” veniți din străinătate și cazați la un hotel din centrul Capitalei. Cel care a refuzat protecția SPP, chiar dacă el ocupă poziția a treia în stat, în calitatea sa de Președinte al Camerei Deputaților, iese acum la lumină și acuză o tentativă de asasinat care, chiar dacă nu s-a consumat, ea a fost sesizată en passant de liderul PSD. Evident că ceea ce se întâmplă acum pe scena poltică românească seamănă foarte mult cu un spectacol de circ dintre cele mai puțin reușite. Clownii sunt lamentabili, atâta timp cât totul se rezumă doar la prestația lor. Orban, Dragnea, Iohannis nu reușesc să-și demonstreze decât incapacitatea de a aborda momente profunde, chiar dacă hohotul de râs la un popor construit din umor, ironie și inteligență, este dominant, nu trebuie să rămânem doar la nivelul gagurilor, ignorând nevoia de profunzime.
Acești marii mărunți actori ai timpului prezent sunt nevoiți să privească din ce în ce mai mult la cei care strigă în piețele publice, căzând în capcana acestora, în momentul în care confundă protestul cu o lecție de dictare pentru tema pentru acasă. Protestatarul nu vrea să i se îndeplinească toate cerințele, mai ales că acestea sunt nesemnificative pentru interesul general al țării. Ei strigă ca să se audă, strigă ca să fie vizibili, ca să se știe care mai este mercur iarul nevoilor cu care se confruntă unii dintre noi. Mai mult protestele sunt folositoare pentru egoul individului, atâta timp cât ele acţionează asupra individului ca o descărcare necesară, ca o egalare de presiuni în vremurile în care de regulă aceşti oameni simt că pot să explodeze. Ei bine, o piață publică, un set de pancarde și multă gălăgie pot să ducă la calmare ca prin minune, la construirea unei motivații civice, care îi asigură individului coleric șansa de a bifa o acțiune de mare interes pentru el, de această dată cel văzut de prieteni, de vecini, ajuns să fie considerat un spirit civic, numai bun de ţinut cont și de ţinut minte, fie pentru funcția de șef de scară sau, de ce nu, de șef de bloc.
Mai rămâne de gestionat, de această dată de strategii partidelor politice, situația în care liderii acestora vor trebui plasați în scenariile electorale, funcție de spațiile în care nucleul greu al electoratului lor există. La țară, la oraș și nu în ultimul rând pe rețelele de socializare. Acest ultim spațiu devine și cel mai imprevizibil, care nu poate să fie încă disciplinat, în sensul respectării regulilor, a fair play-ului, fiind de fapt un spațiu imprevizibil, ușor de manipulat, greu de contracarat.
ADI CRISTI
