Breaking News

Daea, despre măsurile privind combaterea pestei porcine africane: Guvernul a acţionat în mod corect, rapid şi eficient

Guvernul a acţionat de fiecare dată în mod corect, rapid şi eficient în ceea ce priveşte pesta porcină africană, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Afacerilor Interne.

Acesta a fost întrebat dacă autorităţile au luat toate măsurile necesare în privinţa combaterii pestei porcine africane, în condiţiile în care virusul pestei porcine africane era prezent de câţiva ani în ţările din jurul României.

„Guvernul a acţionat de fiecare dată în mod corect, rapid şi eficient. În mod corect pentru că a fost tot timpul informat şi tot timpul a decis măsuri în cadrul Guvernului. Am modificat succesiv Hotărârile de Guvern 830 şi HG 1214, pentru a crea mecanisme în aşa fel încât să uşurăm accesul în momentul acţiunii directe. Lucrul acesta s-a făcut şi în anul 2017 şi în cursul acestui an până la această dată. Că a acţionat rapid şi corect o constituie faptul că în 2012 la graniţa cu România, Ucraina avea focar de pestă porcină, este primul focar pe care l-am avut în evidenţă şi care ne atrăgea atenţia – dovada stau şi acele simulări – iar noi Guvernul şi structurile statului nu am stat cu mâinile încrucişate. Pentru că din 2012 şi până la primul focar din România din 2017 la 31 iulie atestă faptul că România a luat măsuri de prevenire a intrării acestui virus în ţară. (…) ANSVSA, care este instituţia statului competentă în domeniu, a intervenit în mod rapid, profesionist şi a acţionat pe baza planului de contingenţă – care a fost autorizat în ţară – şi a pus sub control acest focar. Din data de 31 iulie până pe data 15 octombrie în acea zonă nu a recidivat virusul, zona a fost curată, iar Comisia Europeană, prin structurile de specialitate, a decis că zona este liberă”, a explicat Petre Daea.

Acesta a precizat că din 15 octombrie 2017 şi până în 11 ianuarie 2018 nu a mai fost un alt focar de pestă porcină africană, însă, începând de la acea dată, a apărut tot în zona respectivă un alt focar, contaminarea fiind posibilă prin intrarea în ţară a unor produse de origine animală care au scăpat controlului sanitar-veterinar.

„Lucrurile însă s-au precipitat când acest virus a intrat în Tulcea. Tot timpul, în analizele pe care le-am avut la MADR şi la Comitetul Naţional de Combatere a Bolilor am venit cu măsuri concrete, inclusiv cu schimbarea actelor normative. Ministerele de linie, Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor au emis ordine de recoltă care hotărăsc scăderea efectivelor de mistreţ în zonele afectate, pe o procedură foarte clară, astfel încât ţinta de a opri această molimă să fie atinsă”, a mai spus Daea.

Ministrul Agriculturii a subliniat că nu au fost daţi încă toţi banii pentru despăgubiri celor afectaţi de uciderea animalelor, pentru că s-a întârziat „din nefericire, destul de mult şi cu efecte deosebite” pe rectificarea bugetară.

„Este o diferenţă destul de mare, nepermis de mare, între dosarele care au fost verificate şi care au trecut de pragul legislativ pentru a fi autorizate la plată şi plata efectivă. Între 84 şi 1.600 de dosare este o diferenţă foarte mare (…). Am introdus instrumente de lucru printre care şi comunicarea directă cu producătorii spunându-le că vor primi aceşti bani şi că trebuie să coopereze cu noi, pentru că în această luptă extraordinară, dacă populaţia nu înţelege că este cu adevărat un virus periculos, această boală nu se poate opri decât prin această măsură grea, dureroasă, şi nu aş vrea să folosim lacrimile celor care suferă pentru a câştiga procente în aprecierea publică (…) ca membru al Guvernului vreau să asigurăm ţara că toţi producătorii, cei care sunt în această situaţie grea, extrem de grea, pentru că nu este greu să iei porcul din coteţ, să-i pui asomatorul la ureche şi să îl trimiţi în groapa de incinerare. Nu este uşor acest lucru, dar trebuie să înţelegem că nu avem o altă posibilitate şi îi rog să înţeleagă că aceasta este procedura şi că noi, în momentul în care se face rectificarea bugetară şi în momentul în care primim bani (…), ANSVSA este pregătit să plătească aceste sume la toţi cei care au dreptul”, a explicat ministrul Agriculturii.

Întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis potrivit cărora cei care au gestionat într-un mod „complet defectuos” această criză a pestei porcine africane vor trebui să-şi asume responsabilitatea, el a a răspuns: „Eu nu pot să îmi demonstrez incompetenţa şi eu sunt o autoritate şi eu prin forţa faptelor îmi demonstrez competenţa şi acţiunea în domeniu”.

„Este adevărat că această amplitudine a bolii este extraordinară. Este adevărat că această boală a înfrânt şi Rusia şi Ucraina, a înfrânt şi alte state, dar au reuşit să treacă peste momentul acesta de început care există la această dată, emoţional, şi au reuşit să se stabilizeze printr-o regulă foarte clară pe care o folosim şi noi în aşa fel încât să avem succes. Toţi suntem interesaţi aici, de la preşedintele ţării până la ultimul cetăţean din România, să facem faţă unei asemenea situaţii”, a mai spus Daea.

Potrivit datelor prezentate miercuri de preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, în acest moment sunt în evoluţie 781 de focare în diferite faze evolutive, în 10 judeţe, fiind afectate 165 de localităţi. Din aceste focare, 11 sunt în exploataţii industriale, unul este într-un abator iar un alt focar se află într-o exploataţie de tip A. De asemenea sunt confirmate, 40 de cazuri la mistreţ.

Numărul porcilor ucişi se ridică la 123.411.AGERPRES