MEN afirmă că nu are intenţia de a diminua numărul personalului angajat

Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat vineri că nu are în intenţie „diminuarea” numărului de personal angajat, susţinând că nu este în pericol niciun post.

„Ministerul Educaţiei Naţionale nu are în intenţie ‘tăierea’ sau ‘diminuarea’ numărului de personal angajat, astfel că nu este în pericol niciun post”, se arată într-un comunicat de presă al MEN.

Potrivit MEN, în prezent, sunt propuse spre aprobare 286.726 de posturi pentru personalul didactic de predare titular, personalul didactic calificat cu contract de muncă pe perioadă determinată, personalul didactic auxiliar, personalul nedidactic.

„Dintre acestea, la ora actuală, peste 30.000 de posturi sunt vacante şi pot fi ocupate în regim de plată cu ora. Situaţia finală a acestora va putea fi stabilită după încheierea angajărilor în sistem, proces aflat în desfăşurare. Subliniem că la nivelul învăţământului preuniversitar este nevoie în continuare de personal calificat”, transmite MEN.

Potrivit sursei citate, în buget există fondurile necesare pentru plata salariilor până la sfârşitul anului.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a transmis vineri un comunicat de presă în care susţine că Ministerul Educaţiei Naţionale are intenţia de a diminua substanţial numărul de posturi de la nivelul inspectoratelor şcolare în anul şcolar 2018-2019, faţă de cel din anul şcolar 2017-2018, pentru a realiza economii la bugetul de stat.

„Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte un ordin prin care vor fi tăiate peste 1.000 de posturi din învăţământul preuniversitar. Acest lucru va duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat, existente la nivelul unităţilor de învăţâmânt. Riscăm, de exemplu, ca şcolile să rămână fără personal de pază şi întreţinere, în condiţiile în care sunt multe unităţi de învăţâmânt unde paza este asigurată din banii daţi de părinţi. Mai grav este că tăierile de posturi vor afecta şi procesul didactic, deoarece sunt vizate inclusiv posturi didactice. În plus, riscăm ca orele care se atribuiau până acum la plata cu ora la personalul didactic calificat să fie predate de necalificaţi sau să ne confruntăm cu imposibilitatea plăţii sumelor cuvenite cadrelor didactice pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora. Când toată lumea cere la unison creşterea calităţii actului educaţional, MEN vine şi ia măsuri care conduc la scăderea acesteia”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele federaţiei sindicale. AGERPRES