Ambasadorul României în SUA, George Maior, a susţinut că a spus adevărul în legătură cu scrisoarea lui Rudolph Giuliani trimisă autorităţilor de la Bucureşti şi a afirmat că există un „interes politic pentru a pleca din această funcţie”.
„Am spus un adevăr şi consider că am lucrat în interesul naţional. Nu înţeleg cum poate cineva să afirme că am interferat cumva în politica americană, când este vorba de persoană privată. N-am văzut nici cel mai gest, atitudine sau declaraţie din partea americană care să ne confirme acest lucru. Dacă există un interes politic pentru a pleca din această funcţie – şi văd că există – acesta este determinat de raţiuni politice care trebuie explicate. Eu nu mi le explic, nu are legătură cu diplomaţia şi cu faptul că mi-am făcut datoria în interesul naţional românesc”, a declarat Maior la Parlament, înaintea audierilor din Comisia de control a activităţii SRI.
El a menţionat că nu a discutat pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis, cu doar cu ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis la finalul lunii august o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cerea verificarea protocoalelor Parchetul General – SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. AGERPRES