Conceptul noului mecanism de acordare a burselor în sistemul de învățământ național a fost examinat ieri la Guvern. Premierul Pavel Filip a menționat că actualul cadru legal în domeniu este învechit, iar bursele sunt oferite într-un mod inechitabil. Totodată, acestea nu stimulează performanța, fiind oferite chiar și pentru media de 5,8, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
„Bursele sunt orientate pentru a încuraja cunoștințele – poate este mai corect să oferim mai puține burse, dar mai mari, pentru cei care le merită. Pentru noi educația este o prioritate, de aceea trebuie să înțelegem cauzele deficiențelor existente în acest sistem și să pornim de la eliminarea constrângerilor”, a spus prim-ministrul.
Potrivit noului concept, urmează a fi elaborat un regulament unic de acordare a burselor pentru toate nivelurile și profilurile, care va asigura echitatea în sistemul educațional național și va stimula performanța.
De asemenea, vor fi optimizate categoriile de burse. Conform noului concept, va fi o singură bursă de merit – Bursa de Excelență a Republicii, în locul celor patru burse de merit în prezent.
Conceptul mai prevede acordarea unor burse atractive pentru domeniile de formare profesională necesare statului, în care se atestă deficit de cadre. Premierul a solicitat constituirea unui grup de lucru care va efectua o analiză amplă pe domenii, va identifica numărul de specialiști necesari economiei și va definitiva conceptul noului mecanism de acordare a burselor.
Recent Executivul a majorat cu 5% bursele elevilor și studenților, în scopul stimulării performanțelor academice și creşterii atractivităţii instituţiilor de învăţământ superior şi profesional tehnic.