Numărul turiştilor care s-au cazat în luna iulie în unităţile de profil din judeţul Iaşi a crescut cu 8,5% faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, în timp ce numărul înnoptărilor a fost mai mare cu 8,5 faţă de aceeaşi perioadă, arată datele publicate astăzi de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS). Astfel, potrivit documentului, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2018 au însumat 30.725 persoane, în creștere cu 9,5% față de cele din luna iulie 2017. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna iulie, 77,1% din numărul total de sosiri (23.689 persoane), în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,9% (7.036 persoane), spre deosebire de 21,3% în luna iulie 2017; turiştii străini provin în proporţie 75,9% din ţări situate în Europa. În structurile de primire turistică în luna iulie 2018 au fost înregistrate 54.347 înnoptări, în creștere cu 8,5% față de luna iulie 2017, durata medie a cazării în structurile de primire turistică fiind de 1,77 zile (1,79 zile turiști români, respectiv 1,71 zile turiști străini). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iulie 2018 a fost de 43,0% pe total structuri de cazare turistică, mai ridicat cu 3,9% în comparație cu cel din luna iulie 2017 (39,1%). Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicați indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iulie 2018 s-au înregistrat la hoteluri (49,9%) și vile turistice (37,0%). În perioada 1.I – 31.VII.2018 comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017 sosirile s-au menținut la un nivel relativ constant, iar înnoptările s-au redus cu 4,3%, durata medie a șederii fiind în scădere, de la 1,76 zile la 1,68 zile. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I – 31.VII.2018 au însumat 178.469 persoane, menținându-se la aproximativ același nivel cu perioada 1.I – 31.VI.2017. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1.I – 31.VII.2018, 77,8% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,2% (20,0% în perioada 1.I – 31.VII.2017). Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile în hoteluri dețin 83,6% din totalul sosirilor, iar pe categorii de clasificare a structurilor de primire turistică, categoria „3 stele” deține 43,9% din total sosiri. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I – 31.VII.2018 au însumat 300203, în scădere cu 4,3% față de 1.I – 31.VII.2017; durata medie a șederii a fost de 1,68 zile (1,69 zile turişti români şi 1,65 zile turişti străini). (E.M.)