Întâlnire a liderilor coaliţiei PSD-ALDE în biroul lui Liviu Dragnea

Ministrul Justiției, şeful Senatului şi minstrul Apărării s-au întâlnit joi după amiază  în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților. Tudorel Toader, Călin Popescu Tăriceanu și Mihai Fifor au ajuns cu puțin timp înainte de ora 14:00 în biroul lui Liviu Dragnea. Ședința are loc în contextul în care astăzi s-a votat ultimul proiect din pachetul legislativ cu privire la justiție. Opoziția a criticat rapiditatea și felul în care au fost adoptate modificările la trei legi foarte importante din domeniul justiției, totul în trei săptămâni. Joi, plenul Senatului a adoptat, în calitate de for decizional, cu 81 voturi „pentru” (PSD, ALDE, UDMR) şi 28 voturi „împotrivă” (PNL, USR), proiectul de modificare a legii 317/2004 privind funcţionarea CSM, fără modificări semnificative faţă de forma aprobată de comisia specială. Inspecţia Judiciară a rămas în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii. Celelalte două acte normative, legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi legea privind organizarea judiciară, au fost adoptate deja de Senat zilele trecute. Toate cele trei legi urmează să fie trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, dar PNL şi USR au anunţat că, înainte, le vor ataca la Curtea Constituţională. (sursa: Digi 24)