În perioada 17 septembrie – 15 noiembrie, echipele SC Conest SA vor face lucrări de modernizare a străzii Dimitrie Ralet. Acestea fac parte dintr-un program care include străzile Mihail Kogălniceanu (573 de metri), Dimitrie Ralet (253 de metri) și Theodor Pallady (316 de metri). Executantul și câștigătorul licitației organizate de municipalitate este SC Conest SA, care a avut și cea mai mică ofertă financiară, anume 1.863.876,04 lei, anunţă Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat. Potrivit documentului, în timpul lucrărilor, constructorul va delimita sectoarele de drum închise și va utiliza elemente de semnalizare specifice. Vor fi asigurate circulația mașinilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Jandarmeriei și Poliției, precum și accesul la proprietăți. „Modernizarea străzilor menționate constă în realizarea unei îmbrăcăminţi din mixturi asfaltice cilindrate la cald, corectarea profilelor longitudinal şi transversal ale străzii, amenajarea intersecțiilor cu străzile laterale, asigurarea scurgerii apelor pluviale, trasarea de marcaje rutiere, refacerea trotuarelor, amenajarea de parcări, montarea de borduri, ridicarea la cotă ale căminelor rețelelor edilitare (apă, canal, gaze etc.), mobilarea străzii cu coșuri de gunoi, amplasarea de indicatoare rutiere noi și de stâlpi delimitatori și, acolo unde este cazul, refacerea pistei de bicicliști”,se precizează în comunicatul Boroului de presă al municipalităţii. (E.M.)