Breaking News

Dorinţa de intensificare a relaţiilor economice şi comerciale cu China – exprimată de premierul român în discuţiile cu un oficial chinez

Dorinţa de intensificare a relaţiilor economice şi comerciale cu China a fost exprimată de premierul Viorica Dăncilă în discuţiile avute, luni, cu Shen Yueyue, vicepreşedinte al Adunării Naţionale Populare a Republicii Populare Chineze şi preşedintele Federaţiei Femeilor din Întreaga Chină, care desfăşoară o vizită de lucru în România.

Pe agenda vizitei oficialului chinez se află consolidarea agendei bilaterale, realizarea de schimburi de experienţă la nivel guvernamental şi parlamentar, ca dovadă a dorinţei reciproce a României şi R.P. Chineze de menţinere a unei relaţii dinamice, potrivit unui comunicat al Guvernului.

În cadrul discuţiilor, oficialul chinez a punctat importanţa acordată de autorităţile Republicii Populare Chineze relaţiilor tradiţionale de prietenie cu România şi a transmis aprecieri pentru sprijinul arătat de Guvernul României în sensul concretizării de proiecte de anvergură, în beneficiul ambelor ţări şi popoare.

Prim-ministrul român a afirmat dorinţa ţării noastre de intensificare a relaţiilor economice şi comerciale, având ca obiectiv echilibrarea balanţei comerciale prin sporirea exporturilor româneşti către China şi a exprimat totodată interesul României pentru atragerea de investiţii din China.

Şeful Executivului român a prezentat totodată modificările legislative în domeniul parteneriatului public-privat, care urmăresc crearea unui mediu investiţional mai atractiv şi a subliniat interesul de a dezvolta cooperarea româno-chineză în domeniul energetic şi al infrastructurii de transport.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a mai susţinut dezvoltarea relaţiilor interumane în cadrul bilateral, precum şi continuarea unei implicări de substanţă în formatul de cooperare China – Europa Centrală şi de Est.

Au fost abordate oportunităţile de promovare a egalităţii de gen, aspect social cu relevanţă specială pentru România, cât şi pentru Republica Populară Chineză – şi care constituie, în acelaşi timp, o temă definitorie a Preşedinţiei române a Consiliului UE în semestrul I 2019.

Prim-ministrul român a reamintit susţinerea pe care România o oferă implementării unei platforme de cooperare şi încurajare a antreprenoriatului feminin, care să reunească experţi şi instituţii relevante din toate statele formatului de cooperare China-CEEC.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat eforturile făcute de România în sprijinul contactelor la nivel ştiinţific, cultural, turistic şi al relaţiilor de afaceri între cele două state, inclusiv prin asigurarea de facilităţi în eliberarea vizelor de călătorie. AGERPRES