Brandul românesc „Flori de ie” va participa în perioada 28 septembrie – 1 octombrie la Paris Fashion Week, cel mai prestigios eveniment mondial de modă, ia românească ajungând astfel pentru prima dată la Săptămâna Modei de la Paris, informează un comunicat transmis AGERPRES.
„Flori de ie” va defila cu colecţia capsulă ‘Fleurs de peche (Flori de păun)’ la Paris Fashion Week 2018. Colecţia va putea fi văzută la Hotelul Ritz Carlton din Paris, unde va avea loc Showroom Beautiful.
Sursa foto: Flori de ie
„Sunt extrem de onorată să pot urca ia românească pe cel mai prestigios podium de modă şi să arăt lumii întregi frumuseţea ei. Costumele populare centenare care vor fi prezentate la Ambasada României din Paris, cât şi colecţia capsulă ‘Fleurs de peche’, inspirate din arta tradiţională românească, vor fi contribuţia ‘Flori de ie’ la completarea unei imagini consistente a României la Săptămâna Modei de la Paris de anul acesta” a afirmat Cristina Chiriac, iniţiatoarea şi sufletul brandului ‘Flori de ie’, citată în comunicat.
Conceptul porneşte de la costumul tradiţional din ţinutul Năsăudului, având ca temă principală păunul, recunoscut ca simbol al frumuseţii. Cu texturi preţioase şi o paletă cromatică în tendinţele internaţionale, colecţia capsulă „Fleurs de peche” surprinde într-un mod original cu creaţii dedicate unor evenimente speciale – red carpet, party, bridal şi cocktail – şi cuprinde rochii pe care au fost pictaţi păuni şi apoi aplicate mărgele, veste şi sacouri decorate cu mărgele, toate lucrate manual, se arată în comunicat.
Sursa foto: Flori de ie
Pentru realizarea colecţiei au fost necesare peste 500 de ore de muncă, cu efortul a zeci de meşteşugari din toate colţurile ţării, artişti şi croitori, utilizându-se materiale preţioase, brodate sau pictate manual, precizează sursa citată.
Pe 26 septembrie, la Ambasada României din Paris, la Palatul Behague, va avea loc o seară de modă românească, organizată de Federaţia Română de Design şi Accesorii, ce îi va avea ca protagonişti pe ‘Flori de ie”, Cătălin Botezatu, Carmen Ormenişan, Alexandru Raicu şi Laura Dincă.
Sursa foto: Flori de ie
În deschiderea show-ului de modă vor fi prezentate zece costume centenare de sărbătoare, precum şi fotografiile surprinse de celebrul artist Alexandru Emanuel Zainea, în care actriţa Laura Cosoi va da viaţă celor 100 de ani de creaţie vestimentară autentică. Acestea fac parte din proiectul cultural România Centenară, iniţiat de ‘Flori de ie’, cu sprijinul Brânduşei Bordeianu şi a lui Adonis Enache. AGERPRES