Dirijorul Horia Andreescu revine pe scena din Iaşi

Dirijorul Horia Andreescu revine în atenţia publicului ieşean vineri, 23 februarie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS), într-un nou episod al Integralei concertelor și simfoniilor de Beethoven, inclusă în stagiunea 2017-2018 a Filarmonicii „Moldova”, dedicată Centenarului Marii Uniri. Programul va cuprinde Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 61, solist Remus Azoiței şi Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68, Pastorala, ambele lucrări reprezentative pentru creaţia lui Ludwig van Beethoven. Horia Andreescu este Dirijor Principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară încă din anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost Directorul Artistic și Dirijorul Șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost Dirijor Invitat Permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori. De-a lungul timpului a condus ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt. (E.M.)