Breaking News

Ministerul Educaţiei a aprobat standardele naţionale minimale pentru acordarea titlului de doctor

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor prin ordinul nr. 5.510/2018, care a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

„Acest tip de reglementare reprezintă o premieră în legislaţia din domeniul învăţământului superior din România, oferind un sistem standardizat de asigurare a calităţii în privinţa acordării titlurilor de doctor”, a informat, marţi, Ministerul Educaţiei într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ministerul adaugă faptul că, prin acest ordin, urmăreşte creşterea calităţii învăţământului universitar românesc şi fundamentarea unor repere clare pentru sistemele de evaluare la nivelul ciclului de studii universitare de doctorat. În acest mod, este asigurată trasabilitatea ciclului de pregătire pentru studenţii doctoranzi, în vederea obţinerii titlului universitar de doctor, a precizat sursa citată.

Standardele minimale pentru acordarea titlului de doctor au fost elaborate în baza propunerilor înaintate de comisiile de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi au în vedere specificitatea domeniilor acoperite de aceste comisii, conform nomenclatorului domeniilor de studii universitare de doctorat.

„Totodată, aceste standarde minimale asigură şi omogenizarea sistemelor de evaluare la nivelul comisiilor de specialitate din CNATDCU. Subliniem faptul că instituţiile de învăţământ superior, în baza autonomiei universitare, pot aproba standarde specifice, dar acestea trebuie să includă criterii superioare celor stipulate în acest ordin”, a menţionat MEN. AGERPRES