La Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”
va avea loc în perioada 4 – 7 octombrie cea de-a XX-a ediție a Simpozionului Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”. Manifestarea este organizată sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Culturale, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Primăria Municipiului Iași – Muzeul Municipal, Consiliul Județean Iași, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Institutul Național al Patrimoniului București, Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuți, Arhivele Naționale ale României, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Iași și Brigada 15 Mecanizată Iași. Alături de experți din România, la eveniment vor fi prezenți specialiști din Republica Moldova, Austria și Bulgaria care, pe parcursul celor trei zile, vor dezbate subiecte din domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice, structurate pe trei teme: Centenarul Marii Uniri: memoria monumentelor, Viața monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări) și Tehnici și tehnologii de restaurare.
Programul simpozionului este următorul:
JOI, 4 octombrie
Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”
ora 8.30 – Primirea participanților;
ora 9.00 – Deschiderea oficială. Mesaje de salut din partea oficialităților și a principalilor organizatori; Cuvinte la ceas aniversar; Prezentarea albumului „Monumentul – Două decenii în slujba patrimoniului național (1999-2018)”. Prezintă: cercetător științific dr. Vasile Chirica.
Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Iacob Czihac” Iași (Marele Stat Major al Armatei Române în 1917)
ora 12.30 – Dezvelirea plăcii comemorative. Organizatori: Primăria Municipiului Iași – Departamentul Centenar, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași.
Cercul Militar Iași (Ministerul de Externe în 1917)
ora 13.00 – Dezvelirea plăcii comemorative. Organizatori: Primăria Municipiului Iași – Departamentul Centenar, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”.
Sala „Iustin Moisescu”, Ansamblul Mitropolitan Iași
ora 15.30 – Dezvelirea plăcii comemorative la Palatul Mitropolitan. Organizatori: Primăria Municipiului Iași – Departamentul Centenar, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”;
ora 16.00 – Întâlnire cu ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei;
ora 16.30 – Vernisajul expoziției „Miniaturi ale epocii lui Constantin Brâncoveanu”. Organizator principal: Asociația DAR Development, curator: Alexandra Brutaru;
ora 17.00 – Prezentarea volumului „Monumentul XIX”. Prezintă: preot consilier Constantin Sturzu;
ora 17.30 – Prezentarea albumului „Maria a României. Portretul unei mari Regine”, coord. Narcis Dorin Ion, Sinaia, 2018. Prezintă: prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti.
Palatul Culturii, Muzeul de Istorie a Moldovei
ora 18.30 – Vernisajul expoziției „Monumentele – trecut și viitor”. Organizator principal: Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice. Curator: Gheorghe Baian;
ora 19.00 – Vernisajul expoziției „Monumentele Marii Unirii”. Organizator principal: Institutul Național al Patrimoniului București. Curator: Daniela Mihai.
VINERI, 5 octombrie
Muzeul Unirii Iași
ora 8.30 – Lansări de cărți: Sergius Ciocanu, „Orașul Chișinău. Inceputuri, dezvoltare urbană, biserici (secolele XV-XIX)”, Editura Cartdidact, Chișinău, 2017; Viorel Gheorghe, „Modernizarea orașului Buzău 1880-1950. Arhitectură, urbanism, igienă”, Editura Editgraph, Buzău, 2018;
ora 9.10 – Vernisajul expoziției „Orașul Iași în Marele Război. Memoria Monumentelor”. Organizator principal: Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale. Curator: Rodica Iftimi;
orele 9.40-13.00 / 14.30-19.10 – Comunicări pe secțiuni.
Strada Alexandru Lăpușneanu
ora 19.15 – IN MEMORIAM Ion Mitican: Bătaia cu flori;
– Concert de fanfară susținut de Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”;
– Moment coregrafic susținut de membrii Asociației EURODEMOS.
Biserica Banu Iași („Duminica Tuturor Sfinților”)
ora 19.45 – Pomenirea colaboratorilor Simpozionului „Monumentul” trecuți la cele veșnice în anii 2000-2018.
SÂMBĂTĂ, 6 octombrie
ora 8.00 – Vizită de documentare pe traseul Hotel Traian – Monumentul Cavaleristului din Copou – Garnizoana din Copou – Cimitirul Etenitatea (Mormintele eroilor din Primul Război Mondial) – Muzeul Municipal (vizitarea expoziției de fotografii „Vorbesc monumentele”, colecția personală Valeriu Dornescu). Organizatori: Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași) – Mănăstirea Frumoasa – Monumentul Eroilor de la Galata.