Începând de astăzi, ieşenii pot depune dosarele necesare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire

Începând de miercuri, 3 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAS), a început acţiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, pentru sezonul rece 2018 – 2019. Acțiunea are loc ca urmare a prevederilor Ordonanței Guvernului (OG) nr. 27/2013, de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, respectiv prevederile Hotărârii Guvernului (HG) nr. 778/2013.

 

Condiţii de acordare:

 

  1. Limitele de venituri:

1.1. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat:

– 0 – 786 lei/membru de familie pentru familii;

– 0 – 1.082 lei pentru persoana singură.

 

Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, nu mai mult de consumul lunar efectiv, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

 

Notă: În afară de procentele stabilite pentru ajutoare din bugetul de stat, prin Hotărârea de Consiliu Local Municipal nr. 435/2011 – privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în Municipiul Iaşi, au fost stabilite procente suplimentare acordate, pe tranşe de venituri, din bugetul local, în limita maximă admisă ca venit net/membru de familie pentru persoana singură, iar pentru familii s-a mărit plafonul de acordare până la limita de 1.000 lei/membru de familie, procentul stabilit drept compensare procentuală fiind de 15% din suma datorata pentru agentul termic consumat pentru încălzirea locuinţei.

 

1.2. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi:

– 0 – 615 lei/membru de familie.

 

Compensaţia este o suma fixă, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură, dar nu mai mult de consumul lunar efectiv.

 

 

 

  1. Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere, însoţite de actele doveditoare privind identitatea, veniturile şi starea de proprietate/închiriere/folosinţă, se depun la sediile Direcţiei Comunitare Iaşi, astfel:

2.1. Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu gaz metan – sediul din șoseaua Naţională, nr. 43;

2.2. Ajutoarele pentru încălzirea încălzirea locuinţei cu agent termic, energie electrică, lemne şi combustibili solizi – sediul din strada Mitropolit Varlaam, nr. 45.

 

Nu se vor lua în calcul la stabilirea venitului total al familiei sumele provenite din acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, sumele provenite din acordarea alocaţiei de stat pentru copii, bugetul personal complementar, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli (începând cu anul 2010), bursele şcolare, de studiu şi bursele sociale din cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, stimulentul educaţional și veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.