Dirijorul Horia Andreescu revine în luna octombrie la Iaşi pentru a inaugura integrala Brahms-Schumann, pe care şi-a propus-o alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova” în această stagiune. Primul episod al Integralei concertelor şi simfoniilor, de Brahms şi Schumann, inclus în stagiunea 2018-2019 a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, va avea loc vineri, 12 octombrie, de la ora 19.00, când Horia Andreescu va reveni în faţa publicului ieşean pentru a dirija Simfonia a III-a de Schumann. Solist va fi Alexander Sitkovetsky, în Concertul pentru vioară de Brahms. “Imi face plăcere să revin la Iași și în acest sezon cu un proiect bine definit, ce cuprinde mai multe concerte reunite de ideea de a oferi atât orchestrei, cât și publicului ocazia de a parcurge în câteva luni tot ceea ce au scris Brahms și Schumann pentru orchestră și respectiv pentru un instrument solo și orchestră,”, spune dirijorul Horia Andreescu. Integrala Brahms-Schumann urmează unei ambiţioase integrale Beethoven realizată în stagiunea 2017-2018 cu aceeaşi orchestră a Filarmonicii “Moldova” din Iaşi. Pe 1 şi 2 noiembrie, Horia Andreescu va dirija concertul Orchestrei Filarmonicii “George Enescu” de la Ateneul Român, solist Valentin Gheorghiu, în care vor putea fi ascultate Simfonia I de George Enescu, Andante molto espressivo de Valentin Gheorghiu şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Beethoven, în care pe scenă va evolua şi Corul Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner. Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori De-a lungul timpului a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt. (E.M.)