Ministerul Sănătăţii: Bugetul CNAS destinat consumului de medicamente ar putea creşte cu valoarea inflaţiei

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate destinat consumului de medicamente ar putea creşte cu valoarea inflaţiei cumulată din anul 2012 până în prezent, aceasta fiind o primă măsură pe care autorităţile au propus-o marţi producătorilor de medicamente în discuţiile despre contribuţia trimestrială (taxa clawback).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis AGERPRES, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, au discutat marţi cu producătorii de medicamente generice şi inovative.

„Este un prim pas. Discuţiile rămân deschise şi cred că această propunere venită din partea colegilor de la Finanţe poate fi cumulată în viitor şi cu alte măsuri, ca de exemplu calculul diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, astfel încât să evităm disfuncţionalităţile în aprovizionarea cu medicamente ieftine”, a declarat Sorina Pintea.

La rândul lui, ministrul Finanţelor a precizat că trebuie creat un cadru funcţional.

„Mă interesează pacientul român şi nu privesc Sănătatea din perspectivă contabilă. Trebuie creat un cadru funcţional. Pentru a putea face o analiză bazată pe realitate avem nevoie de o comparaţie a consumului de medicamente şi a cheltuielilor aferente pe fiecare producător, diferenţiat pe generice şi inovative, astfel încât să putem face un audit al pieţei”, a spus Eugen Teodorovici.

Conform MS, reprezentanţii producătorilor au afirmat că autorităţile trebuie să evite suprareglementarea pieţei şi au fost de acord că măsura propusă marţi de autorităţi este „un balon de oxigen care vine în sprijinul lor, având în vedere că bugetul pentru medicamente nu a mai fost modificat de 5 ani”.

Totodată, Ministerul Sănătăţii precizează că modificările privind taxa de clawback, corecţia preţurilor la medicamente, care nu s-a mai realizat din 2015, şi promovarea listei de medicamente strategice, esenţiale în tratarea bolilor grave, sunt principalele măsuri pe care MS le are în vedere pentru aprovizionarea pieţei cu medicamente. AGERPRES