Breaking News

CNS Cartel Alfa: Guvernul trebuie să asigure accesul tuturor lucrătorilor la protecţia socială

Guvernul trebuie să ia măsuri pentru combaterea eficientă a muncii fals-independente şi să asigure accesul tuturor lucrătorilor la protecţia socială, afirmă reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale – CNS Cartel Alfa, într-un comunicat de presă, transmis luni AGERPRES

„Digitalizarea şi noile tipuri de relaţii de muncă determină creşterea numărului de lucrători care lucrează pe cont propriu. De asemenea, mulţi lucrători sunt condiţionaţi de angajatori să îşi desfăşoare activitatea prin intermediul unui PFA sau al contractelor pe drepturi de autor în defavoarea calităţii de salariat, deşi desfăşoară muncă dependentă. În ciuda unei creşteri constante a numărului de lucrători care desfăşoară o activitate independentă, lucrătorii independenţi nu au drepturile de care beneficiază angajaţii”, se arată în comunicatul citat.

Un nou raport al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES/ETUC), respectiv „Sindicatele se implică în protejarea lucrătorilor independenţi”, arată că lucrătorii independenţi nu au dreptul prin lege să se alăture sindicatelor în România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia. În acelaşi timp, nu pot negocia tarife standard şi condiţii de muncă prin negocieri colective, în multe state membre ale UE fiind invocată legislaţia europeană a concurenţei.

Potrivit aceluiaşi studiu, lucrătorii independenţi nu au acces la prestaţii de protecţie socială, cum ar fi concediul medical, plata şomajului, concediul pentru creşterea copilului sau pensie.

„Acolo unde negocierea colectivă este permisă pentru lucrătorii care desfăşoară activităţi independente, aceasta se realizează, de obicei, pentru jurnalişti, artişti, interpreţi şi lucrători din domeniul culturii şi al divertismentului. În majoritatea ţărilor UE, negocierile colective pentru lucrătorii independenţi nu depăşesc aceste sectoare, în pofida numărului mare de lucrători care desfăşoară activităţi independente în sectoare precum agricultura, silvicultura şi pescuitul, construcţii sau comerţ”, notează sursa citată.

Pe marginea acestui subiect, Thiébaut Weber, secretar confederal al Confederaţiei Europene a Sindicatelor, precizează că: „Sindicatele şi-au deschis porţile pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente acolo unde este permis, au încercat să se angajeze în negocieri colective cu angajatori reticenţi sau au oferit servicii, cum ar fi consultanţă juridică şi training”. Cu toate acestea, „trebuie să existe şi o modificare a legii în mai multe ţări, inclusiv clarificarea legislaţiei UE privind concurenţa, care este folosită pentru a împiedica lucrătorii independenţi să beneficieze de plată şi condiţii de muncă mai bune’, susţine Weber.

În acest context, alături de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, CNS Cartel Alfa solicită eliminarea barierelor din calea negocierii colective la toate nivelurile, dar şi a normelor restrictive care împiedică lucrătorii independenţi, ca şi o mare parte dintre angajaţi, să se asocieze în sindicate.

„Este de datoria Guvernului să combată eficient munca fals-independentă şi să asigure accesul tuturor lucrătorilor la protecţia socială”, sunt de părere reprezentanţii sindicali din România.

Conform datelor Confederaţiei sindicale, în România sunt aproximativ 2,1 milioane de persoane care desfăşoară activităţi pe cont propriu, fie că sunt liber profesionişti (artişti, interpreţi traducători), întreprinzători independenţi (vânzători ambulanţi, cărăuşi, taximetrişti particulari), zilieri ocazionali sau agricultori. Dintre aceştia, mai puţin de jumătate sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate şi pensii. De asemenea, aceşti lucrători nu au protecţie în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la şomaj şi la pensie, fiind şi categoria socială cea mai puţin protejată şi cea mai expusă riscului de sărăcie.

Totodată, statistica Eurostat arată că, în România, 64% dintre persoanele ocupate pe cont propriu, cu vârstă de peste 18 ani, sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Raportul face parte dintr-un proiect al ETUC realizat cu sprijinul Comisiei Europene. AGERPRES