Criticul literar Dan Cristea, directorul revistei „Luceafărul de dimineaţă”, a fost desemnat sâmbătă câştigătorul Marelui premiu la cea de a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară „V. Voiculescu” de la Pârscov, cu cartea „Cronicile de la Snagov” apărută la Editura Cartea Românească.
„La concursul naţional de creaţie literară de la Pârscov, localitatea în care se năştea acum 134 de ani marele poet V. Voiculescu, au participat peste 120 de autori cu 102 volume, sarcina juriului fiind dificilă, iar trendul calităţii este unul ascendent, tot mai mulţi tineri intrând în topul premianţilor”, a declarat pentru AGERPRES scriitorul Aurel Maria Baros, preşedintele juriului.
La rândul său, criticul literar Dan Cristea, câştigătorul Marelui premiu, a declarat că „V. Voiculescu a fost un scriitor cu cu un talent remarcabil şi un om deosebit, un adevărat sfânt în poezia românească, iar poezia sa de război a fost printre primele din literatura română”.
La acelaşi concurs literar, Premiul naţional pentru proză a revenit scriitorului Constantin Marafet pentru volumul Răzbunarea mierii, premiul naţional pentru poezie a fost adjudecat de Victoria Milescu, cu volumul Strada lăcustei, iar premiul Premiul naţional de publicistică a fost obţinut de Viorel Ilişoiu pentru volumul Cele mai frumoase reportaje.
Alte premii speciale au fost câştigate de Petru Tudoran, Constantin I Stan,Valeriu Nicolescu, Marcela Chiriţă, Elena Radu, Denisa Arcip, Ioana Bulancea, Cosmin Staicu, Bianca Nedelea şi Victoria Maria Pricop. AGERPRES