Sistemul de vize din R. Moldova ar putea fi simplificat, pentru a încuraja şi facilita accesul turiştilor în Republica Moldova, dar şi al investitorilor interesaţi de oportunităţile oferite de ţara noastră. Iniţiativa a fost examinată astăzi la şedinţa săptămânală a democraţilor, comunică MOLDPRES.
Potrivit serviciului de presă al Partidului Democrat, în cadrul şedinţei au fost puse în discuţie mai multe subiecte printre care şi iniţiativa de simplificare a sistemului existent de vize. În context, a fost solicitat reprezentanţilor Guvernului şi deputaţilor PDM ca până săptămâna viitoare, să fie prezentat un plan pentru ca sistemul de vize din R. Moldova să fie unul care să aducă vizitatori şi investiţii, şi nu unul care să pună piedici acestora.
Pe agenda şedinţei au fost incluse şi subiecte legate de problemele curente ale cetăţenilor şi programul politic pentru perioada care urmează. În special, s-a făcut o evaluare a vizitelor pe care reprezentanţii partidului le efectuează în teritoriu pentru a colecta problemele cu care se confruntă oamenii și a găsi soluții pentru rezolvarea lor.