Breaking News

Scădere dramatică a încrederii românilor în Uniunea Europeană. Ce şanse ar avea acum un RoExit

Procentul românilor care consideră că apartentenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun este de doar 49%, în scădere cu zece procente faţă de ultimul sondaj realizat în urmă cu şase luni, conform Eurobarometrului făcut public miercuri de Parlamentul European.

La nivel european, 62% dintre cetăţeni consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun pentru ţara lor, procentajul reprezentând un nivel record în ultimii 25 de ani.

În ceea ce priveşte România, sondajul relevă o creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ cu aprilie 2018, a fost înregistrată o scădere de zece procente.

Gradul de apreciere faţă de apartenenţa la Uniunea Europeană este de 68%, în creştere cu un procent faţă de aprilie 2018, când a fost realizat ultimul sondaj Eurobarometru.

La nivelul României, 64% dintre cetăţeni consideră că ţara lor a avut de beneficiat de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană, în scădere cu şapte procente faţă de luna aprilie.

„La nivel european, sprijinul faţă de Uniunea Europeană a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, lucru care sugerează o îngrijorare crescândă a europenilor privind impactul Brexitului şi o creştere a nivelului de conştientizare a beneficiilor apartenenţei la UE, datorat negocierilor dificile pentru ieşirea Marii Britanii din UE”, se menţionează în Eurobarometru.

Susţinerea apartenenţei la Uniunea Europeană s-a deteriorat în şapte ţări, în România fiind înregistrată cea mai mare scădere (de zece procente). Viziunea negativă a crescut cu şapte procente, ajungând la 21%, a doua cea mai ridicată percepţie negativă, după Marea Britanie.

Pentru România, diminuarea susţinerii este un lucru fără precedent în ultimii zece ani. În anul 2007 nivelul era de 71%, procent care a fluctuat de-a lungul anilor.

În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană, 66% dintre cetăţenii europeni ar vota pentru rămânerea în Blocul comunitar, iar 17% nu ştiu momentan ce decizie ar lua.

În România, 65% dintre cetăţeni doresc ca ţara lor să rămână stat membru al Uniunii Europene. 20% dintre români nu ştiu ce decizie ar lua privind acest subiect.

În ceea ce priveşte modul de funcţionare al democraţiei în Uniunea Europeană, 51% dintre români se declară satisfăcuţi, procentaj similar cu cel înregistrat la nivel european, de 49%.