24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Gâlceava a ajuns să facă parte din modul nostru natural de a comunica. Nu știu ce se mai poate reține în urma strigătelor și a ocărilor, dar este o certitudine că dintr-o astfel de comunicare nimeni nu poate câștiga ceva. Toți suntem perdanți, toți suflăm a pagubă, toți ne complacem în cele mai ridicole situații. S-a ajuns ca, prin gesturi supreme, să ne mutilăm imaginea țării, doar pentru a avea noi ultimul cuvânt. Doar pentru ca noi să fim cei care ne dăm de-a berbeleacul pentru ”țărișoara noastră”, când de fapt în propoziție ”merge vorba” despre interesele noastre și nicidecum despre interesele țării. Avem deja un reflex condiționat de a batjocorii tot ceea ce nu ne convine. Tot ceea ce nu ne face bine la lingurică. De o importanță decisivă rămâne cât de mult reușim să ne adaptăm realității cu toate necunoscutele ei, chiar și atunci când de fapt nu prea înțelegem nimic. Totul poate să treacă pe lângă noi, fără nici un regret, doar ca noi să rămânem în picioare, în aceeași poziție de pe care am încercat să ne servim partidul și prin el să ne servim interesele politice și nu numai ale celor pe care îi reprezentăm. O astfel de formulare ”pe cei care îi reprezentăm” pot să nască suspiciuni și mari confuzii, dacă cumva se va face trimiteri spre electoratul care ne-a ales. Nu, nu este vorba de cei cu care ne întâlnim o singură dată la patru ani, ci de cei pe care îi vedem sau îi auzim zilnic, de șefii noştri de partid, de cei care de fapt ne dictează tema pentru acasă și ne dau direcție și vânt în pânze. Ei, liderii noștri politici, sunt de fapt cei pentru care ar trebui să fim pregătiți să murim, evident în sens figurativ, dar care, la o adică ar trebui să încercăm și în sens direct. Să ne dăm viața pentru cei care își sacrifică tinerețea, liniștea și libertatea, lucrând pentru viitorul de aur al țării. De fapt aici dactilografa a greșit. Nu este vorba despre metalul prețios aur, ci put și simplu corect este ”Viitorul de aoleu” al țării. Vai și amar de noi. S-a ajuns la situații de avarie, ce nu mai pot fi controlate. Toate loviturile se transformă în pierderi financiare. Mărirea salariului minim peste noapte, peste două săptămâni, când nimeni nu și-ar fi imaginat o astfel de presiune pe buzunarul nevoiașului. Se bucură lucrătorul cu jumătate de față, pentru ca, cu cealaltă jumătate de față, să plângă, să se dea cu capul de toți pereții că vezi Doamne, dintr-o dată, tot așa peste noapte, locul său de muncă a fost restructurat, ca ultimă strategie managerială de a salva dacă nu toată corabia, cel mult o barcă de salvare cu ajutorul căreia să se poată ajunge pe uscat.
S-a mers prea departe. Nimeni nu mai vrea să ridice în picioare. Nimeni nu se mai prezintă cu numele lor. Toți o fac pe-a ”morții în păpușoi” ca și cum ”nu s-a întâmplat nimic deosebit în timpul serviciului lor”. Trăim deja într-o țară în derivă, fără ”meșter cârmaciul”, lăsată pe mâna primului venit prin zona cârmei, acolo unde doar valurile mai lovesc țintit, trimițându-ne în derivă. Trăim, nu putem evita această observație, într-un haos total. ”Tot ce mișcă-n țara asta” e pus din start sub semnul întrebării. Dintr-o dată, loviți parcă de streche, guvernanții vor să facă mai mult decât se pricep ei să facă, ca și cum dintr-o dată ar sări din șaua calului direct la manșa avionului. Nu mai avem măsură. Nu mai știm cine pe cine conduce. Nu mai suntem siguri dacă toate eforturile noastre se vor deconta în folosul nostru sau, dincontra, împotriva intereselor noastre. În această îmbulzeală browniană, iată că, se trezește președintele nostru, Klaus Werner Iohannis, cheamă la consultării partidele politice parlamentare pentru a discuta ceea ce se întâmplă astăzi în Justiția română. Tema devine foarte importantă și foarte presantă, astfel încât postura sa de mediator să ne ofere nouă, în primul rând, clarificări în ceea ce privește: am ajuns, de unde venim și încotro vom pleca. Unii din țară, alții din postura pasivității, iar cei mai mulți promițându-și că așa ceva nu se uită. ”Dacă mâine vor fi alegeri, cu cine veți vota? Aceasta-i întrebarea, dar să vedem care va fi răspunsul!
ADI CRISTI
