Structura finală a Spitalului Regional de Urgențe (SRU) de la Iași a fost stabilită astăzi, în cadrul ședinței organizate la sediul Băncii Europene de Investiții (BEI) din București. La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai BEI, consultanți, specialiști din cadrul Consiliului Județean Iași și ai altor instituții implicate în realizarea proiectului. Participanții au stabilit structura viitoarei unități medicale pentru fiecare etaj și detaliile arhitecturale, etape esențiale pentru definitivarea studiului de fezabilitate și finalizarea cererii de finanțare, informează Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Cu cinci niveluri și o suprafață totală de 118.360 metri pătrați, unitatea va dispune de echipamente de înaltă tehnologie ce vor permite efectuarea de proceduri minim invazive chiar și în cazurile extrem de grave. Câteva dintre departamentele viitorului Spital Regional de Urgențe vor fi destinate diagnosticării și tratării afecțiunilor neurologice, cardiovasculare, pulmonare, pediatrice, ginecologice dar și intervențiilor chirugicale complexe. “Au fost stabilite astăzi ultimele detalii înaintea depunerii cererii de finanțare și avem acum o imagine clară a viitorului Spital Regional de Urgențe. Comitetul interinstituțional înființat de Consiliul Județean la inceputul anului a contribuit la derularea și respectarea termenelor și, astfel, am reușit să mai parcurgem un pas pentru a fi mai aproape de obținerea finanțării necesare construirii unității medicale”, a afirmat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Costurile pentru proiectarea, construcția și dotarea unității medicale sunt estimate la 320 milioane de euro fără TVA. Spitalul Regional de Urgențe va avea 850 de paturi și va fi dat în folosință în anul 2023. (E.M.)