Vasile Ernu este invitatul Societăţii Memorial din Rusia

În perioada 2-9 noiembrie 2018, Vasile Ernu va susţine o serie de prelegeri la Moscova și Krasnoiarsk, la invitația Societății Internaţionale Memorial, una dintre cele mai vechi şi mai importante organizaţii din Rusia care luptă pentru drepturile omului.
Conferințele vor fi susținute în cadrul programului „Dincolo de bariere – Europa fără bariere”, program susţinut de Reprezentanţa Diplomatică a Uniunii Europene din Rusia şi Goethe Institut.
Prelegerea susținută în orașul siberian Krasnoiarsk va avea loc în cadrul Krasnoyarsk Book Culture Fair și va fi urmată de prezentarea unor fragmente în limba rusă din volumul Sectanţii, carte în curs de apariţie la prestigioasa editură AdMarginem.

Temele prelegerilor şi discuţiilor vor fi: memorie, grupuri marginale, forme de luptă şi rezistenţă ale grupurilor marginale în sistemele autoritare.

În cadrul programului „Dincolo de bariere” au mai fost invitaţi: Adam Michnik (Polonia, Gazeta Wyborcza), Magyar Bálint (sociolog şi politolog din Ungaria), Vesna Teršelič (activistă croată, directoarea centrului „Documenta”), Nikola Marković (politilog din Croaţia).

Apărut la Editura Polirom în două ediții (2015 și 2017), Sectanţii a fost distins cu Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru Literatură.

Din Mica trilogie a marginalilor mai fac parte volumele Bandiţii (Polirom, 2016, 2017; Premiul Observator culturalpentru Eseistică/Publicistică, 2017) şi Izgoi-Jidî (în curs de apariţie la Editura Polirom).

În Bugeac există o comunitate religioasă care reuşeşte să supravieţuiască de patru generaţii, cu toate că a trebuit să treacă prin tot atîtea regimuri diferite: imperiul ţarist, România Mare, URSS şi Republica Moldova. Comunitatea a fost fondată la sfîrşitul secolului al XIX-lea de un negustor din Transilvania, ajuns undeva între Chilia, Ismail, Cetatea Albă şi Odessa. Sub influenţa ruşilor rascolnici şi molocani, a coloniştilor germani protestanţi şi a evreilor mesianici, tînărul transilvănean simte o chemare ce îl îndepărtează de religia ortodoxă şi îl aruncă într-o aventură incredibilă. Este vorba despre o sectă cu idealuri înalte şi un stil de viaţă de o puritate nemaiîntîlnită. Statul, Leviatanul secolului XX, majoritatea pravoslavnică şi, mai ales, „lumea aceasta” laică au fost mereu adversari de temut, dar şi o provocare pentru comunitate, care face eforturi să le salveze şi să le aducă pe calea cea bună. Cum a rezistat micul grup în faţa forţelor cumplite ce îl ameninţau? Cum a făcut faţă marilor ispite ale secolului XX? Vasile Ernu spune povestea fascinantă a acestei comunităţi – o poveste care continuă şi azi.

„Da, sînt sectant, pentru că aşa ne-a botezat Cezarul, aşa ne strigau dregătorii şi cărturarii «lumii acesteia», aşa ne etichetau majoritarii pravoslavnici. Da, sînt «oaia neagră» a unei secte radicale şi marginale. Sînt la a patra generaţie de sectanţi care de-a lungul a peste o sută de ani au trăit în Bugeacul Basarabiei, în patru ţări diferite, chiar dacă nu ne-am mutat prea mult. Am trăit sub atîtea regimuri şi dregătorii într-un veac, încît le-am uitat numele. Ei însă nu ne-au uitat şi ne-au numit mereu cu ură şi dispreţ: sectanţi.
În cele ce urmează vă voi mărturisi – atît cît am aflat şi mi s-a spus, atît cît ştiu şi eu din experienţa directă – Tora sau Pentateuhul sectei mele. Să pornim la drum, în faţă ne aşteaptă stepa Bugeacului şi Cărţile lui Moise repovestite prin istoria familiei şi comunităţii mele: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul.” (Vasile Ernu)

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei IDEA artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă,HotNewsTimpul şi Adevărul, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literaturăSuplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sînt un om de stînga (2013); Intelighenţia basarabeană azi (2016); Bandiţii (2016, 2017). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008); Ucraina live (în colab., 2014) şi Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.