Dragnea s-a prezentat la CExN al PSD cu două valize, în una dintre ele fiind gogoşi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat luni la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD cu două valize în care, după cum a spus Dragnea, sunt ”gogoşi de la Rise Project”, precum şi ”documente care încă nu au ajuns la DNA”.

„Am întârziat puţin, pentru că am venit cu două valize. Prima este cu gogoşi de la Rise Project, sunt aici, proaspete, le lăsăm aici. A doua valiză, după cum probabil ştiţi sunt din Teleorman, şi ca orice localnic din Teleorman am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care nu au ajuns încă la DNA”, a declarat Dragnea la Parlament, înainte de CExN al PSD.

El a enumerat mai multe „dosare” care vizează, printre altele, „achiziţia frauduloasă a imobilului Raiffeisen”.

„Dosarul 02 – Retrocedări către Forumul Democrat German a bunurilor grupului etnic german. Dosarul 03 – Promovarea procurorilor care i-au închis dosarele. Dosarul 04 – Declaraţii mincinoase despre banii încasaţi din chirii. Dosarul 05 – Închirierea Căminului de bătrâni de la Forumul Democrat German. Dosarul 06 – Presiuni asupra unui judecător de la Curtea Constituţională. Şi mai avem nişte stickuri care încă nu au ajuns la DNA. Aceste două valize vi le las dumneavoastră. Dacă sunteţi curioşi, fotografiaţi-le, filmaţi, luaţi şi stickurile”, a spus Dragnea.
 

Fiind întrebat ce are de spus despre valiza intrată în posesia jurnaliştilor de la Rise Project cu documente despre firma Tel Drum şi fotografii care ar avea legătură cu el, preşedintele PSD a replicat: „Este o gogoaşă nu are nicio legătură cu mine, nu mă interesează ce-i acolo, habar nu am ce e în acea valiză, dacă e valiză, dacă nu e valiză, cine le-a dat, de ce le-a dat”.

Referitor la legăturile sale cu firma Tel Drum, a replicat: „Nu vă interesează valizele acestea. Nu vă interesează golăniile făcute de unii procurori cu preşedintele României”.

Preşedintele PSD a mai apreciat că valiza cu documente aparţinând Tel Drum „e o prostie, o disperare”.

„Probabil, să acopere şi scandalul în jurul domnului Lazăr – sau domnilor Lazăr – numai că acest scandal nu poate fi ocolit. Nu poate fi îngropat. Este mult prea grav”, a precizat el.

În ce priveşte faptul că în valiza de la Rise Project se află şi o fotografie cu el, Dragnea a replicat că există mii de poze în care se află alături de cetăţeni români.

„S-ar putea să apară mii de valize cu pozele mele”, a adăugat Dragnea.

Platforma Rise Project a anunţat, sâmbătă, că a intrat în posesia unei valize „cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum” la care procurorii DNA n-au avut acces. Potrivit sursei citate, valiza ar fi fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui. AGERPRES