Organizaţia Salvați Copiii Iași anunţă lansarea celei de a IV-a ediții a Galei „Zâmbet în Dar”, eveniment care îşi propune să sprijine copiii aflați în risc de abandon școlar și excluziune socială din municipiul Iași. „Zâmbet în Dar” este o gală a faptelor bune, care celebrează generozitatea, prietenia și dragul de oameni, într-un spațiu plin de istorie, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, în compania celei mai apreciate comedii a momentului – piesa de teatru „Cum să Distrugi o Piesă”, reprezentație care se joacă în premieră la Iași. „Pe 15 noiembrie, alături de invitați, parteneri și prieteni, transformăm zâmbetul într-o îmbrățișare a carității, care va schimba în bine viitorul copiilor din cele trei centre educaționale ale organizației”, anunţă organizatorii. Amănunte privind evenimentul vor fi făcute publice miercuri, 7 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, programată începând cu ora 10.30, la Primărie. (E.M.)