Centru de excelenţă în fotbal şi o nouă sală de sport la Iaşi

La Iaşi va fi înfiinţat un centru de excelenţă în fotbal pentru copiii din zona Moldovei, care presupune construirea mai multor terenuri de sport şi asigurarea condiţiilor necesare de cazare şi masă pentru beneficiari. Anunţul a fost făcut duminică, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, care a precizat că instituţia pe care o conduce urmează să încheie un parteneriat în acest sens cu Federaţia Română de Fotbal (FRF). „În cadrul discuţiilor pe care le-am avut la sfârşitul acestei săptămâni, la Iaşi, cu preşedinele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu, am convenit încheierea unui parteneriat între Consiliul Judeţean şi FRF privind înfiinţarea la Iaşi a unui centru de excelenţă pentru copii şi juniori. Proiectul prevede, printre altrele, construirea unui număr de cinci terenuri de sport în judeţ, unde copiii cu vârsta sub 14 ani să poată să practice în cele mai bune condiţii fotbalul, scopul fiind acela de a descoperi tinerele talente din zona Moldovei”, a declarat Maricel Popa, care a adăugat că, potrivit proiectului, Consiliul Judeţean Iaşi urmează să pună la dispoziţie infrastructura necesară pentru construcţia celor cinci terenuri de sport, în timp ce FRF va asigura echipamentul necesar copiilor precum şi retribuţia antrenorilor. De asemenea, a mai spus preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a PSD, Consiliul Judeţean va asigura finanţarea necesară pentru cazarea şi masa micilor fotbalişti. Maricel Popa a declarat că deja a luat legătura cu mai mulţi primari din judeţ, care s-au arătat interesaţi de acest proiect. Hotărârea privind încheierea parteneriatului cu Federaţia Română de Fotbal va fi supus spre dezbatere şi aprobare în cadrul şedinţei ordinare din 21 noiembrie a Consiliului Judeţean Iaşi, a mai precizat liderul social democrat. În altă ordine de idei, Maricel Popa a anunţat că în cazul în care Primăria nu va da curs propunerii Consiliului Judeţean privind alocarea unui teren necesar pentru construcţia unei noi săli de sport în municipiu, investiţia ar putea fi realizată într-o altă localitate din judeţ. „A mai rămas doar o săptămână până când Primăria, respectiv domnul primar Mihai Chirica, va trebui să dea un răspuns la solicitarea noastră. În caz contrar, noua sală de sport ar putea fi construită în judeţ. Deja am primit mai multe oferte în acest sens de la unii primari”, a afirmat Maricel Popa. Potrivit acestuia, printre primarii care s-au arătat interesaţi de proiect se numără cei din Ciurea, Miroslava şi Valea Lupului. Preşedintele PSD Iaşi a anunţat în mai multe rânduri că Guvernul intenţionează să pună la dispoziţie, anul viitor, fondurile necesare pentru construcţia unei noi săli de sport la Iaşi. „Practic, este vorba despre un complex sportiv, care va cuprinde, pe lângă o sală de sport cu capacitatea de 15.000 de locuri, un bazin de înot de dimensiuni olimpice şi un patinoar destinat practicării hocheiului”, a precizat Maricel Popa. (Edmond Macri)