CSM Bucureşti s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor

CSM Bucureşti a risipit toate emoţiile în privinţa calificării în Main Round, după ce a câştigat, duminică, cel mai important meci al grupei D, cel din deplasare cu FTC Rail Cargo, scor 34-28. Campioana României nu a convins în primele două luni şi jumătate ale sezonului, dar atunci când a ajuns la primul moment al adevărului a arătat mai aproape de ceea ce îşi doreşte toată lumea. Ajunsă pe locul 2 după înfrângerile cu Bietigheim şi Vipers Kristiansand, „tigroiacele” au lăsat toate orgoliile deoparte şi au jucat precum o echipă mare. După pauză, CSM Bucureşti a controlat ostilităţile şi nu i-a oferit adversarei nicio şansă să se apropie la mai mult de 4 goluri. Pe lângă Neagu, şi-au ridicat nivelul de joc şi alte jucătoare, pivotul Dragana Cvijic şi portarul Jelena Grubisic având o evoluţie la superlativ. În general, toate jucătoarele au jucat foarte bine, iar campioana României s-a impus cu 34-28, la capătul celei mai bune evoluţii a sezonului. De acum, încep calculele pentru Main Round, în acest „grafic” intrând şi meciul de săptămâna viitoare cu Bietigheim, scrie Mediafax CSM: Ungureanu, Grubisic, Ion – portari; Udriştioiu, Radicevic 3 goluri, Curea 2, Lekic 4, Neagu 10, Jacobsen, Lazovic 1, Omoregie 1, Manea, Kurtovic 3, Hagman, Cvijic 5, Mehmedovic 5. Antrenor: Dragan Djukic.