Renate Weber şi Norica Nicolai pentru locurile 1 şi 3 pe listele pentru alegerile europarlamentare

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă seară, la Poiana Braşov, că le va susţine pe Renate Weber şi Norica Nicolai pentru locurile 1 şi 3 pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

„Ne-am propus să obţinem peste 15% şi şase membri în Parlamentul European. (…) Vă pot spune că, (…) pentru locurile 1 şi 3, în momentul ăsta, preferinţele sau, dacă vreţi alegerea mea, se îndreaptă către cele două colege ale noastre, Renate Weber şi Norica Nicolai”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul evenimentul „Cariera politică a femeilor ALDE”.

El a precizat că nu există o decizie oficială luată în acest sens la nivelul partidului, dar şi-a exprimat speranţa că punctul său de vedere va fi „îmbrăţişat de cât mai mulţi colegi”. AGERPRES