AM MAI PIERDUT UN TREN

Derbedeii de la #rezist (mă refer doar la cei care sfidează legile țării și normele de conviețuirie în comunitate) vin să discrediteze ideea pe care a mizat o parte importantă a electoratului în 2016, aceea de a alege și altceva. A încredința dreptul de a fi reprezentați și unui alt tip de politicieni (din generația copiilor și a nepoților, celor care la Revoluție aveau între 30 și 50 de ani) s-a dovedit a fi atunci ”mutarea din plic” ce se dorea năucitoare pentru cei care încă își mai vindeau pălăria unul altuia, de aproape 30 de ani.

Chiar dacă atunci, în decembrie 1989, aceștia au fost cei care și-au asumat matur gestul de a schimba un regim politic (care nu s-a lăsat schimbat pașnic), de murit au murit în naivitatea și inocența lor tinerii, copiii, colegii de generație sau chiar copiii celor care în 1989 se constituiau în partea activă a generației pe umerii căreia era pusă țara și care atunci au fost nervul Revoluției din decembrie 1989.

Marea dezamăgire a venit aproape instantaneu cu așteptările majorității celor care au votat și altceva, a celor care au validat capacitatea USR de a intra în jocul profesioniştilor politicii din România. Ei bine, s-a mers la pomul lăudat cu sacul, pentru a avea imediat neplăcuta surpriză de a culege doar efectele periferice ale piețelor publice, acele înjurături de mahala, acele proteste aiuritoare, acele bănuieli de a fi în slujba banilor altui interesat, acele  atacuri în stradă a demnitarilor care au refuzat să le facă jocul, fie că sunt înalți demnitari publici, fie că sunt colegi de Parlament. Toți cei care nu se coboară într-atât încât să le facă jocul au fost puși pe stâlpul infamiei, pedepsiți să suporte ”oprobiul celor care se doreau a fi reprezentanţii zilei de mâine.

Cred că s-a ajuns prea departe. Cred că jandarmii au fost blânzi pe 10 august 2018 cu cei care pur și simplu au încălcat legile țării, atacând forțele de ordine, pentru a ocupa instituţiile statului de drept.

Cred că actuala Comisie Europeană, cu nemții și olandezii la conducere, nu vor mai fi aleși în nici una dintre țările lor, pentru un nou mandate în fruntea UE, chiar și numai pentru că au demonstrat că sunt, la rândul lor, vânduți unor interese străine spiritului unei democrații funcționale. Corupții strigă Jos corupția, așa cum și ei au folosit în cazul României măsuri duble. Jandarmii greci și francezi, care au măcelărit în demonstranții din Atena, respectiv Paris, și nimeni nu s-a revoltat, nici unui olandez nu i s-a părut atac disproporționat și nici unui neamț nu i s-a părut că forțele de ordine și-au depășit atribuțiile, în timp ce România mai are câteva obiective economice care s-ar potrivi de minune intereselor Olandei sau ale Germaniei. Franța îl are pe Emmanuel Macron, iar Grecia continua să aibă același premier care știe să bată cu pumnul în masa Uniunii Europene până când conducerea acesteia s-a cerut acasă, nu înainte de a-i promite grecului că nu va mai avea astfel de pretenții.

Doar românii sunt numai buni de scos la tablă, de puși în genunchi, cu mâinile ridicate, astfel încât orgoliile machiştilor din conducerea la vârf a Comisiei Europene să se simtă răsplătite cu această materie diformă de țară abandonată, din care nu a mai rămas decât o mână de români deciși să moară până la unu înainte ca țara lor să fie sfâșiată. Exact ca în ”Sobiețchi și românii”, unde o mână de oșteni au reușit să reziste, în cetatea Neamţului, în fața unei armate întregi.

Românii sunt buni la astfel de exemple cu: ”așa ceva nu se poate”, ”despre așa ceva nu s-a mai auzit niciodată”. Românii au demonstrat că sunt buni în a-și vinde țara, în a-și bălăcării valorile naționale, a trăda în folosul celor care nu doresc decât să fure și să prade din avuția națională a României. Acești români o au ca mama pe Monica Macovei și ca tata pe Cristian Preda sau pe Traian Ungureanu sau pe acel care a mai fost în jurul meselor cu băutura prăvălită peste tot, de unde se tot înfiripa diva în pantaloni, cu privire de hoaşca profesionistă.

Avem o țară cum nimeni nu are. O țară care împlinește peste câteva zile o sută de ani de la marea unire și nimeni nu-și dă interesul să anunțe oficial acest lucru. Ne pierdem vremea cu tot felul de mizerii, cu tot felul de degete arătate în sus, celor interesați de așa ceva (să le ajungă în toate găurile și cotloanele) să-i sature și să-i lase întinși pe jos, în balta slinoasă a satisfacției totale.

În același timp, țara dă semene de îngrijorare, de amețeală (ce scoate din ea oftaturi cât să ne înfioare), cât să ne lase în gară privind la trenul care pleacă, fără ca să se mai întoarcă! Am mai pierdut un tren. Să dea Domnul să nu fie ultimul.

ADI CRISTI