Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, și ambasadorul Irlandei în Republica Moldova, cu reședinţa la București, Derek Feely, în cadrul întrevederii de la MAEIE au salutat deciziile guvernelor de la Chișinău și Dublin de a intensifica relațiile bilaterale prin intermediul instituirii reprezentanțelor diplomatice în cele două capitale, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
În opinia interlocutorilor, deschiderea reprezentanților diplomatice va permite nu doar intensificarea dialogului politic, relațiilor comercial-economice, culturale sau de alt ordin, dar și stabilirea unui contact direct cu diaspora, va facilita soluționarea problemelor de ordin consular ale cetățenilor, etc. În cadrul dialogului a fost convenită lansarea cât mai curând posibil a procedurilor diplomatice și logistice pentru deschiderea Ambasadei la începutul anului 2019.
„Deschiderea Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda este un pas mult așteptat de către cetățenii moldoveni, care se află pe teritoriul acestui stat. Ne dorim o apropiere mai mare de cetăţenii din diasporă, prin oferirea asistenţei consulare de calitate şi implicarea activă a membrilor diasporei în proiecte de promovare a imaginii ţării noastre în Irlanda”, a declarat ministrul Tudor Ulianovschi.
În context, Ambasadorul Feely a subliniat importanța intensificării contactelor interumane pe diverse filiere, inaugurarea Ambasadei Republicii Moldova la Dublin și a Consulatului Onorific al Irlandei la Chișinău fiind, astfel, un element indispensabil în realizarea obiectivului comun de a valorifica pe deplin potențialul cooperării moldo-irlandeze.
Șeful diplomației moldovenești a apreciat înalt contribuția constantă a Republicii Irlanda la dezvoltarea țării noastre, care are loc prin intermediul proiectelor de asistență socială și umanitară. Ministrul Tudor Ulianovschi a accentuat că deschiderea Consulatului Onorific al Irlandei la Chișinău va fortifica susținerea de care se bucură țara noastră din partea poporului irlandez și va contribui la diversificarea cooperării bilaterale, prin facilitarea contactelor între reprezentanții mediului de afaceri, atragerea investițiilor și familiarizarea antreprenorilor irlandezi cu potențialul economic al Republicii Moldova.