Trei instituții de învățământ și-au sistat activitatea din cauza vremii

Trei instituții de învățământ din șapte raioane ale țării și-au sistat astăzi activitatea din cauza drumurilor înzăpezite și lipsei curentului electric, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în alte șase şcoli a fost redus regimul de activitate, iar 13 curse ce urmau să transporte elevii în instituțiile de învățământ au fost suspendate. Astfel, circa 900 de elevi nu au putut frecventa lecțiile.

Conform datelor, este vorba de elevi din raioanele: Călăraşi, Floreşti, Nisporeni, Orhei, Sângerei, Teleneşti și Ungheni.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile, vremea se va menține rece. Totodată, în unele regiuni ale țării izolat va ninge.