Luni, 3 decembrie, de la ora 17.00, va avea loc ceremonia de reinaugurare a Sinagogii Mari din Iaşi, clădire monument istoric care a necesitat ample lucrări de reparaţii şi consolidare, susţinute financiar de Primăria Municipiului Iaşi, în cadrul unui proiect care are ca scop reabilitarea infrastructurii culturale a oraşului. „Este un monument istoric de prim rang, aflat în gestiunea Ministerului Culturii de foarte multă vreme şi care a presupus o investiţie foarte mare. Sinagoga va avea cel puţin un dublu rol. Unul de tip laic, de monument istoric, vizitabil, şi unul religios, de spaţiu în care se vor desfăşura manifestările religioase ale comunităţii evreieşti din Iaşi. La inaugurarea şi sfinţirea lăcaşului de cult vor participa invitaţi din întreaga ţară, printre care preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, alături de Prim Rabinul României, dar şi invitaţi de peste hotare”, a anunţat primarul Mihai Chirica. Sinagoga Mare din Iaşi a fost construită în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind cel mai vechi edificiu de cult mozaic de pe teritoriul României. Potrivit unei inscripţii de la intrare, ar fi existat o sinagogă şi mai veche, pe la 1580. Pe peretele vestic se află o inscripţie referitoare la o posibilă renovare în 1762 sau 1763, rezidirea ei realizându-se în 1823, după ce arsese cu un an înainte. Atunci i s-a dat forma actuală, renovată în 1914. A mai fost reparată în anii 1924-1925, după al doilea război mondial şi după cutremurul din 1977. În jurul Sinagogii Mari au apărut, în jurul anului 1800, sinagogi mai mici, de breaslă, cea mai veche fiind aceea a croitorilor evrei. În 1939, Sinagoga Mare era una din cele 112 case de rugăciune din Iaşi. În anul 2015, clădirea a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Iași. (E.M.)