Pro România: Ultima rectificare bugetară prin care s-au tăiat bani de la educaţie – un act de cinism

Partidul Pro România consideră că ultima rectificare bugetară prin care s-au tăiat aproape 200 de milioane de lei de la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a plăti o parte din dobânzile la împrumuturile „nechibzuite” angajate de Guvern reprezintă „un act de cinism şi iresponsabilitate” la adresa sistemului educaţional românesc, se arată într-un comunicat al formaţiunii transmis duminică AGERPRES.

Potrivit sursei citate, reducerea masivă a bugetului Educaţiei demonstrează că actualul Guvern şi-a încălcat toate promisiunile discutate cu partenerii sociali din sistemul de învăţământ.

„Guvernul Dăncilă le-a promis profesorilor că le va acorda drepturile salariale care li se cuvin ca urmare a proceselor câştigate în instanţă. Vorbim de mii de cadre didactice care aşteptau să li se facă dreptate şi care acum se regăsesc în situaţia ca, după tot felul de amânări şi reeşalonări succesive, să afle că au fost minţite şi că de fapt nu există niciun ban prevăzut în buget pentru plata acestor datorii. Este o situaţie tensionată care ar putea escalada şi duce la blocarea sistemului de învăţământ”, a spus purtătorul de cuvânt al Pro România, Gabriela Podaşcă.

Pro România consideră că subfinanţarea cronică a sistemului de învăţământ va duce la slăbirea în continuare a actului educaţional şi la accentuarea problemelor din infrastructura şcolară.

„E clar: Guvernul consideră că nu trebuie să se investească în educaţie, deşi inspectoratele şcolare judeţene şi directorii de şcoli caută soluţii, de la o lună la alta, pentru plata cheltuielilor. Cele aproape 200 de milioane de lei tăiate de la Educaţiei puteau fi folosite pentru extinderea programului ‘Masă caldă pentru elevi’ sau reabilitarea şcolilor din mediul rural şi modernizarea celor de la oraş. Ce se întâmplă acum e un ‘atentat’ la resursele ţării. A existat şi un pact naţional pentru educaţie, în care toate forţele politice şi-au asumat că se va cheltui peste 6% din PIB pentru învăţământ. După ce că în prezent avem sub 3%, se mai taie şi acum, la a doua rectificare bugetară pe 2018”, a declarat deputatul Pro România, Emilia Meiroşu.

Pro România mai afirmă, în comunicatul menţionat, că susţine cu fermitate necesitatea realizării unui acord între Guvern, sindicatele din educaţie, mediul privat şi asociaţiile elevilor şi studenţilor care să confere sistemului de învăţământ românesc stabilitatea şi coerenţa necesare pentru a deveni, în mod real, unul dintre sectoarele strategice de care depinde evoluţia societăţii. AGERPRES