Iaşul, gazda celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internațional de Teatru “Aurel Luca”

În perioada 6-9 decembrie, Iaşul este gazda celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internațional de Teatru „Aurel Luca”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenților (CCS), Asociația „Moldavia” și Teatrul Studențesc, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași. Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a manifestării se va desfăşura sub auspiciul aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Teatrului „Ludic”, prima instituţie de acest fel din ţară, al cărui iniţiator a fost Aurel Luca. „Anul acesta aniversăm 40 de ani de activitate ai Teatrului Studențesc, unul dintre cele mai longevive și mai de succes din țară. În cadrul festivalului vom realiza un spectacol de proiecții, amintiri, muzică, teatru și dans. Ediția aceasta este ultima dată când se va juca sub numele de „Teatrul Studențesc „LUDIC“. De acum încolo trupa de teatru va purta și numele de „Teatrul XL“. Începând cu 6 decembrie, sunt programate mai multe manifestări de interes pentru publicul tânăr și nu numai. Festivalul are deja o tradiţie în Iaşi. De-a lungul celor 11 ediţii anterioare au participat sute de studenţi membri ai trupelor de teatru studenţesc din ţară, alături de actori din Italia, Spania, Olanda, Germania, Canada, Israel, Moldova, Ucraina, Slovenia, Lituania, Cehia”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultueră a Studenţilor Iaşi, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă. Evenimentul își propune să fie un loc de întâlnire pentru tinerele talente, dar și o ocazie pentru spectatorii ieșeni de a cunoaște abordări diverse ale fenomenului teatral românesc și internațional. Vor fi prezentate spectacole de teatru ale trupelor de elevi și studenți din Iași, București, Ploiești, Timișoara, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Pitești și Brașov. Festivalul propune abordări diferite ale fenomenului teatral – de la montări clasice, la puneri în scenă curajoase, de la teatrul absurdului la teatrul nonverbal – toate reunite sub semnul calității și al pasiunii pentru teatru. Spectacolele poartă mesaje puternice și transmit emoție, creionând un portret al fenomenului teatral tânăr, un fenomen viu, aflat în continuă schimbare. Prezentă la întâlnirea cu ziariştii, Vera Nacu, coordonatoarea celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Aurel Luca”, a anunţat că printre acţiunile incluse în cadrul manifestării se numără un atelier de teatru, destinat actorilor prezenţi în aceste zile la Iaşi, un concert folk, o expoziţie de fotografii cu istoria de la înfiinţare şi până în prezent a Teatrului „Ludic”, precum şi o expoziţie de pictură. Printre invitaţii speciali ai festivalului se numără profesorul universitar şi criticul de teatru Joke Elbers (Olanda), de la Asociația Internațională de Teatru Amator, regizorul Mihai Iorga (Republica Moldova), fost profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, şi regizorul de teatru și televiziune Dan Victor, din Bucureşti. (E.M.)

 

Programul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru “Aurel Luca”

JOI, 6 decembrie

Ora 17.00 – Foaier CCS

VernisajulExpoziției „EMOȚII. DE PE SCENĂ, PE ȘEVALET” realizată de Clubul de Arte Vizuale Concept Art și Teatrul Studențesc Ludic

 

Ora 18.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Ludic Iași

Spectacol-lectură GRIMASE, de Aurel Luca

Ora 19.00 – Sala Dublin

Concert folk – Andrei Filip

 

Ora 20.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Ludic Iași

JOCUL, după Edna Mazia (discuții cu publicul după spectacol)

 

VINERI, 7 decembrie

 

Ora 17.00 – Sala “Aurel Luca” / So Trupa, Palatul Copiilor Iași

ANGAJARE DE CLOVN, după Matei Vișniec

 

Ora 18.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Ludic Iași

ALMOST. MAINE, după John Cariani

 

Ora 19.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Bacteria H Brașov

VEȘNICIE PROVIZORIE, de Valeriu Butulescu

 

Ora 20.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Liber Imago Cluj-Napoca

LECȚIA+ , după Eugene Ionesco

 

SÂMBĂTĂ, 8 decembrie

 

Ora 11.00 – Sala Dublin

ATELIER DE TEATRU susținut de regizorul Dan Victor

 

Ora 17.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Thespis Timișoara

EH JOE, după Samuel Beckett

 

Ora 17.30 – SalaGaudeamus / Teatrul Studențesc Moft Ploiești

FIRFIRICĂ, de StroeșiVasilache

 

Ora 19.30 – Sala Dublin / Teatrul Skepsis Alba-Iulia

MAESTRUL, după Eugene Ionesco

 

Ora 20.30 –  Sala Gaudeamus / TeatrulStudențesc Ludic și invitații săi

SPECTACOL ANIVERSAR LUDIC 40 DE ANI

 

DUMINICĂ, 9 decembrie

 

Ora 17.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Sganarelle Pitești

VOCI ÎN LUMINA ORBITOARE, după Matei Vișniec

 

Ora 18.00 – Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Ludic Iași

DRESOAREA DE FANTOME, după Ion Băieșu

 

Ora 19.00 – Sala Dublin / Teatrul Studențesc Podul București

TRAFIC, după A.P. Cehov

 

Ora 20.00 –  Sala “Aurel Luca” / Teatrul Studențesc Ludic Iași

COINCIDENȚE, după texte de Matei Vișniec, Neil LaBute, Eugene Ionesco, Mihai Ignat