Sectorul IT a beneficiat, în ultimii trei ani, de o serie avantaje, precum o taxă unică de 7%, dar şi facilităţi de aducere a forţei de muncă din străinătate, a declarat, luni, ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici, într-o conferinţă de prezentare a proiectului guvernamental „Moldova IT Park”.
„Moldova IT Park este un parc un parc virtual în care companiile care se înregistrează în Republica Moldova beneficiază de o taxă unică de 7% pentru afacerile derulate. Politica fiscală este cea mai importantă pentru cei din sectorul IT, dar vorbim şi de alte avantaje, precum aducerea de angajaţi din alte ţări. Este o procedură simplă, iar permisul de lucru se acordă foarte uşor. Doar în acest an, am reuşit să înregistrăm 300 de companii în parcul virtual, dintre care 30% sunt companii cu investiţii străine, iar 30% sunt companii nou înfiinţate special pentru a funcţiona în acest parc virtual şi a beneficia de avantajele oferite”, a precizat Chiril Gaburici.
Acesta a opinat că în România există „cu siguranţă” companii care îşi doresc o creştere, iar Moldova IT Park este o oportunitate pentru extindere.
„Suntem gata să îi primim pe cei din sectorul IT. Să prezentăm şi la Chişinău poveştile de succes din acest Parc. Pe lângă fiscalitatea scăzută, de 7%, am simplificat şi felul de raportare, s-a simplificat şi toată activitatea birocratică care este o problemă mare pentru business”, a spus Chiril Gaburici.
Potrivit ministrului moldovean al Economiei, cele mai multe companii din acest Parc virtual sunt din domeniul producerii de software, din cercetare şi dezvoltare.
„Cred că vom păstra tendinţa de creştere a companiilor în Moldova IT Park, în 2019. Apreciez că se vor înregistra circa 300 de companii noi. Mai important este că ne aşteptăm la creşterea cifrei de afaceri şi evident la creşterea ponderii în PIB a sectorului de IT. Deja suntem la aproape 7% pondere a sectorului de IT în PIB”, a precizat Gaburici.
Moldova IT Park este o inovaţie guvernamentală nu doar la nivel local, dar şi regional, iar oficialii din Republica Moldova spun că este combinaţia unică de facilităţi fiscale, prezenţă virtuală, bariere birocratice diminuate şi accesibilitate.
„Guvernul de la Chişinău a adoptat mai multe măsuri pentru a facilita intrarea pe piaţa locală a investitorilor străini, care au nevoie de o singură zi şi de doar patru formalităţi pentru a înfiinţa o firmă. Birocraţia ne mănâncă timp şi bani şi este un impediment pentru oamenii de afaceri. Iniţiativele noastre guvernamentale au schimbat şi trendurile internaţionale. Conform Raportului BM privind mediul de afaceri, Doing Business, Republica Moldova s-a situat pe locul 47 din 190 de economii din lume. La capitolul rapiditate a înregistrării afacerii, suntem pe poziţia 14. Este suficient o zi pentru a-ţi lansa o afacere în Republica Moldova”, a spus Rodica Verbeniuc, director general al Agenţiei de Investiţii a Republicii Moldova.
Cu toate că pe primele trei locuri în topul investiţiilor străine directe se află ţări din UE, România este pe locul VI, sub potenţialul său, a apreciat Rodica Verbeniuc.
În prima jumătate a acestui an, investiţiile străine în Republica Moldova au fost de 130 de milioane de dolari, în creştere cu 43 de milioane de dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.
„Economia Republicii Moldova se împarte în şapte sectoare strategice – Infrastructură, Automotive şi Electronică, Turism, Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Agricultură şi Industria Alimentară, Energetică, Industria Uşoară”, a adăugat Rodica Verbeniuc.
O delegaţie a Republicii Moldova a prezentat, în Capitală, „Moldova IT Park”, un parc tehnologic virtual despre care autorităţile moldovene spun că este unic in lume.AGERPRES