Șeful statului Igor Dodon a criticat decizia Curții Constituționale (CCM) privind suspendarea sa din funcție. Decizia magistraților CCM a fost luată astăzi, după ce președintele a refuzat promulgarea a cinci acte legislative votate repetat de parlament, relatează MOLDPRES.
„Curtea Constituțională din nou a luat decizia de a transmite președintelui parlamentului și/sau premierului dreptul de a promulga câteva legi, după ce am refuzat să semnez un pachet de legi antipopulare, adoptate de către majoritatea parlamentară care pleacă. Nu voi ceda în niciuna din aceste chestiuni și sunt sigur că poporul mă va susține în acest caz. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, toate aceste legi vor fi anulate”, a scris Dodon pe o rețea de socializare.
Printre cele cinci acte legislative se numără documentul ce prevede că terenul Stadionului Republican va deveni proprietate a Statelor Unite ale Americii, sărbătorirea pe 9 mai a Zilei Europei, promulgarea noului Cod al Audiovizualului și Legea privind Inspectoratul General de Carabinieri.
Potrivit deciziei Curții, documentele vor putea fi promulgate de către speakerul Andrian Candu sau premierul Pavel Filip.
Este pentru a cincea oară, când Înalta Instanță s-a pronunțat pentru suspendarea din funcție a șefului statului.