Reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-azere de colaborare comercial-economică, cât şi a Forumului bilateral al oamenilor de afaceri, vor fi organizate în viitorul apropiat la Baku. O înțelegere în acest sens a fost convenită în cadrul întrevederii ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu ministrul azer al Agriculturii, co-preşedintele Comisiei interguvernamentale moldo-azere de cooperare comercial-economică, Inam Kerimov, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
În cadrul dialogului, interlocutorii au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre cele două state, evoluțiile în cooperarea bilaterală în alte domenii, menționând că în prezent nu este utilizat la maxim potențialul existent de colaborare, în special în infrastructură, industria agroalimentară, ecologie, sectorul energetic, etc. În context, Tudor Ulianovschi și Inam Kerimov au menționat că organizarea, în prima jumătate a anului viitor, a celei de-a IV-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-azere de colaborare comercial-economică, cât şi a unui Forum bilateral al oamenilor de afaceri, ar permite aprofundarea dialogului bilateral, identificarea și inițierea unor noi proiecte investiționale sau de alt gen cu participarea mediului de afaceri din Republica Moldova și Azerbaidjan.
Ministrul Tudor Ulianovschi a menționat că după implementarea unui set de reforme privind crearea unui climat favorabil pentru investitorii străini, în special prin intermediul zonelor economice libere și parcurilor industriale și IT, piața Republicii Moldova a devenit una atractivă pentru companiile străine, drept exemplu fiind și creșterea volumului investițiilor străine directe în economia națională.
Interlocutorii au abordat un şir de subiecte importante de pe agenda moldo-azeră, implicit în sectorul agriculturii. În acest context, ministrul Tudor Ulianovschi a subliniat necesitatea creşterii comerţului bilateral, prin promovarea mai activă a produselor autohtone pe pieţele celor două state, remarcând că Republica Moldova exportă pe piaţa azeră nuci, fructe uscate şi proaspete, pompe, produse farmaceutice, etc.
Ministrul Inam Kerimov a menţionat posibilitatea promovării comune a produselor din Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan peste hotare, pe pieţele ţărilor terţe.
Conform datelor statistice, în prezent în Republica Moldova sunt înregistrate 126 de întreprinderi cu capital azer.