POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Ghicitul care mi-ar elibera înălțarea

Dacă ar mai încăpea doar puțin aer în mine
m-aș ridica cu o palmă deasupra pământului
fără ca să zbor…
Doar m-aș ridica despărțindu-mă de atingerea tălpilor
neavând aripi și nici formă aerodinamică
asemenea unui balon ținut de sfoara ascunsă în palmă
refuzând ghicitul care mi-ar elibera înălțarea…

Aș fi doar un semn al trecerii mele prin mine
prin încăpățânarea despărțirii de Marele Anonim
sau de nimicnicia turmei ce așteaptă
să-i iasă în cale prăpastia…

Cu aer mai mult în mine
m-aș ridica deasupra înălțimii…
din ce în ce mai mic…
ca un punct al depărtării și îndepărtării…

Asemenea celui care a călcat apa
voi călca aerul despărțind cerurile…
voi pătrunde în lumea acesta ieșită din vis
în care nimic nu mai contează,
nimic nu mai are urmă de sânge
nici palmă primită în locul sărutului
nici inimă frântă la eliberarea iubirii
doar aerul
m-ar ține deasupra a tot ceea ce-n urma mea
ar urma să se nască.

Cel rămas sub formă de punct nemișcat

Mă ridic în picioare devenind mai înalt
decât zborul RO705 ATR 72-500
mai înalt decât pasărea rămasă în urmă
decât muntele rămas în urmă
trec pe deasupra ochilor stewardesei întrebătoare,
(neștiind de ce zbor în picioare
în dreptul locului meu)
Sunt mai înalt decât trupul când îmi ridic mâinile
trecând prin tavan
ating aerul rece care îmi însângerează degetele
care mă face să simt ravagiile rănilor înghețate în sânge
instantaneu

Îmi iau un ochi între deget
cum se mai ține o cameră de luat vederi
și îl scot afară
deasupra acestui ATR 70-500

Mă văd mai înalt decât zborul
din ce în ce mai sus, din ce în ce mai mic
cel rămas sub formă de punct nemișcat
(doar cu ochiul meu înaripat)
Restul e o întâmplare firească și normală
numai bună de povestit nepoților
iar dacă nu-i ai, atunci continuă să zbori,
continuă să zbori.
ADI CRISTI